Pastila de cultură, Pastila de literatură, Teorie literară

ȘCOALA DE DUMINICĂ PROZODIA (11)

POEZIA CU FORMĂ FIXĂ

RONDELUL

Rondelul este poezia cu formă fixă care apare în secolul al XIV-lea în Franța. Și, dacă vrei să cunoști un model de rondel, citește „Primăvara sau reînnoirea” de Charles d’ Orléans. Sau citește rondelurile lui Villon sau Clément Marot.

Eu îți propun un rondel românesc aparținând lui Alexandru Macedonski, „Rondelul rozelor ce mor” din volumul „Poema rondelurilor”.

Nu înainte de a-ți spune că rondelul are 13 versuri grupate în trei strofe (catrene) și un vers independent, două rime, iar primele două versuri sunt reluate ca refren la mijlocul și la sfîrșitul poeziei.

E vremea rozelor ce mor,

Mor în grădini, și mor și-n mine

Ș-au fost atât de viață pline,

Și azi se sting așa ușor.

În tot se simte un fior.

O jale e în orișicine.

E vremea rozelor ce mor

Mor în grădini, și mor și-n mine.

Pe sub amurgu-ntristător

Curg vălmășaguri de suspine,

Și-n marea noapte care vine

Duioase-și pleacă fruntea lor…-

E vremea rozelor ce mor. ( Alexandru Macedonski, „Rondelul rozelor ce mor”)

Deși tonalitatea este melancolică și adevărul spus de text ne întristează, remarcă, te rog, muzicalitatea rondelului. Și, dacă ne amintim din când în când că ne ofilim și pierim ca rozele poetului, acest adevăr nu te împiedică să trăiești. Frumos!

Prozodia FACE BINE LA LIMBĂ!

Gabriela Moraru

Standard
Teorie literară

ȘCOALA DE DUMINICĂ PROZODIA (10)

POEZIA CU FORMĂ FIXĂ

GLOSA

Greu de scris o astfel de poezie! Pentru că poetul trebuie să respecte tema impusă, dar și forma care este destul de complicată.

Mai întâi, glosa trebuie să aibă un conținut gnomic sau filosofic.

Nu te speria , îți explic cuvântul „gnomic”. Este un substantiv preluat din limba franceză care înseamnă „părere”, „sentință”. Cu alte cuvinte, glosa este o creație în care poetul exprimă în mod sentențios, uneori didactic, un adevăr.

Din punct de vere formal, glosa începe cu o strofă – temă care impune și numărul de strofe: câte versuri are prima strofă, atâtea strofe se regăsesc în poezie. Nu le numeri pe prima și pe ultima care reia strofa – temă invers.

Bun! Fiecare vers din strofa inițială este comentat începând cu a doua strofă și inclus în ea ca ultim vers.

După cum te aștepți, pentru că este așa de complicată, această poezie cu formă fixă a fost destul de rar abordată de poeți.

Eminescu a creat o glosă perfectă. Am să reproduc primele două strofe invitându-te să citești toată poezia și să meditezi asupra celor spuse de creator!

„Vreme trece, vreme vine,

Toate-s vechi și nouă toate;

Ce e rău și ce e bine

Tu te-ntreabă și socoate;

Nu spera și nu ai teamă,

Ce e val ca valul trece;

De te-ndeamnă, de te cheamă,

Tu rămâi la toate rece.

Multe trec pe dinainte,

În auz ne sună multe,

Cine ține toate minte

Și ar sta să le asculte?…

Tu așază-te deoparte.

Regăsindu-te pe tine,

Când cu zgomote deșarte

Vreme trece, vreme vine.” (Mihai Eminescu, „Glossă”) (Eminescu preferă ortografierea substantivului „gloasă” cu doi „s”.)

Prozodia FACE BINE LA LIMBĂ!

Gabriela Moraru

Standard
Pastila de cultură, Pastila de literatură, Teorie literară

ȘCOALA DE DUMINICĂ PROZODIA (9)

POEZIA CU FORMĂ FIXĂ

GAZELUL

Prin excelență, gazelul este o poezie erotică. Este alcătuit din distihuri. Pot fi de la cinci la cincisprezece distihuri. Specific acestei specii lirice este faptul că rima primului distih se regăsește la fiecare al doilea vers al distihurilor poeziei (aa, ba, ca etc).

Gazelul este prezent, mai întâi, în literatura persană (Saadi, Hafez) de unde este preluat în poezia europeană.

Eminescu scrie la noi un gazel care precede poemul „Călin (File de poveste)”:

„Toamna frunzele colin,

Sun-un grier sub o grin,

Vântul jalnic bate-n geamuri

Cu o mână tremurân,

Iară tu la gura sobei

Stai ca somnul să te prin.

Ce tresari din vis deodată?

Tu auzi pășind în tin

E iubitul care vine

De mijloc să te cuprin

și în fața ta frumoasă

O să ție o oglin,

Să te vezi pe tine însăți

Visătoare, surâzân.”

Și Coșbuc compune gazeluri, dar schimbă tema. Îți amintești celebrul distih?

„O luptă-i viața; deci te luptă

Cu dragoste de ea, cu dor.” (G. Coșbuc, „Lupta vieții”)

Prozodia FACE BINE LA LIMBĂ!

Gabriela Moraru

Standard
Pastila de cultură, Pastila de literatură, Teorie literară

ȘCOALA DE DUMINICĂ PROZODIA (8)

POEZIA CU FORMĂ FIXĂ

Sunt creații în care poeții respectă și alte reguli prozodice decât cele despre care am vorbit până acum. Iar creațiile acestea sunt poeziile cu formă fixă care au o structură formală impusă de reguli.

Sonetul, gazelul, glosa și rondelul sunt astfel de creații.

Petrarca, Shaskepeare, Michelangelo Buonnarroti sunt autori de sonete celebre.

Sonetul este poezia cu formă fixă alcătuită din patru strofe (două catrene și două terține – sonetul italian sau trei catrene și un distih – sonetul englezesc), fiecare vers este un endecasilab (11 silabe), ritmul este iambic și există patru sau cinci rime a căror dispunere te invit să o descopri.

„Slăvite fie loc și ceas, și clipă,

meleag și an, și anotimp, și lună,

când am simțit din ochii tăi, stăpână,

iubirea-n pieptul meu cum se-nfiripă.

Și-n veci slăvit-a lacrimei risipă

în care-am plâns cu dragostea-împreună,

și rănile ce-n sînul meu se-adună,

și-n inimă săgeata-nfiptă-n pripă.

Slăvite fie vorbele ce-n zare

(o, câte!)-am rostit chemând spre tine,

și dorul meu, și lacrimile-amare.

și versul scris ce faima ta prin mine

o spune lumii-ntregi, și gândul care

e doar al tău și neîmpărțit cu nime.”(Francesco Petrarca, „Canțonierul LXI”) (Va urma)


Prozodia FACE BINE LA LIMBĂ! Și la cultură!

Gabriela Moraru
Standard
Teorie literară

ȘCOALA DE DUMINICĂ PROZODIA (7)

MĂSURA

Ușor de stabilit măsura unui vers! Pentru că nu trebuie decât să numeri silabele versului respectiv. Mulți dintre voi au avut să stabilească măsura unui text poetic dat la examene. Și, dacă nu erau indicate versurile, ca să iei punctajul maxim , trebuia să stabilești numărul de silabe la două versuri consecutive, pentru că pot apărea diferențe.

Iată un exemplu:

„A fost odată ca-n povești,

A fost ca niciodată,

Din rude mari împărătești,

O prea frumoasă fată.” (Mihai Eminescu, „Luceafărul”)

Să numărăm!

A – fost – o – da – tă – ca-n – po – vești ,- 8 silabe

A – fost – ca – ni- cio – da – tă, (…) – 7 silabe

Așadar, măsura versurilor este de 7 – 8 silabe.

Versurile pot fi scurte sau lungi. În versurile lungi (uneori și în cele medii), apare o pauză impusă de ritm. Această pauză se numește cezură. Ea poate împărți versul în segmente egale numite emistihuri (jumătate de vers).

„Când cu gene ostenite // sara suflu-n lumânare, (…)”(Mihai Eminescu, „Scrisoarea I”)

Am să-ți mai spun că versul format din 11 silabe se numește endecasilab, iar cel din 13 silabe care are rimă masculină sau 14 silabe când are rimă feminină poartă numele de alexandrin.(Va urma)

Prozodia FACE BINE LA LIMBĂ!

Gabriela Moraru

Standard
Teorie literară

ȘCOALA DE DUMINICĂ PROZODIA

RITMUL

În poezie, ritmul reprezintă succesiunea regulată a silabelor accentuate și neaccentuate dintr-un vers, iar silabele se grupează în unități ritmice care poartă numele de picior metric.

Ritmul e muzică și, dacă citești cum trebuie o poezie, îl vei percepe.

Iată-le pe cele pe care le înveți la școală!

Ritmul trohaic sau troheul este format din două silabe, prima accentuată, a doua neaccentuată (piciorul metric care se repetă) .

Iată un exemplu:

„Neguri albe, strălucite

Ne – guri/ – al – be/ – stră – lu/ – ci – te/

Ritmul iambic sau iambul este inversul troheului. Alcătuit tot din două silabe, prima neaccentuată, a doua accentuată:

„A fost odată ca-n povești”

A – fost /- o – da / – tă – ca-n/ – po – vești/

Ritmul amfibrahic sau amfibrahul este format din trei silabe, a doua este accentuată.

„Sălbatecul vodă e-n zale și fier”

Săl – ba – te/ – cul – vo – dă/ e-n – za – le/ și – fier/

La versul de mai sus, ai observat că ultimul picior metric este incomplet, iar versul este catalectic. Așa se numește el în această situație.

Mă opresc cu ritmurile care sunt mai multe, dar poți să faci exercuții de citire cu voce tare ca să simți ritmul textului. Succes!

Prozodia FACE BINE LA LIMBĂ!

Gabriela Moraru

Standard
Teorie literară

ȘCOALA DE DUMINICĂ PROZODIA (5)

RIMA

Am ajuns la un procedeu poetic, rima, care este o potrivire a versurilor în silaba lor finală, începând cu ultima vocală accentuată. Este procedeul pe care îl remarcăm ușor și care unora li se pare foarte simplu!

Rima este masculină când accentul cade pe ultima silabă și feminină când accentul cade pe silaba penultimă:

„La pașa vine un arab

Cu ochii stinși, cu graiul slab.”(George Coșbuc, „El Zorab”)

„Peste vîrf de rămurele

Trec în stoluri rândunele.” (Mihai Eminescu, Ce te legeni”)

După succesiunea rimei (poziția lor în strofă) rimele pot fi împerecheate, încrucișate, îmbrățișate.

Rima împerecheată are schema a-a, b-b, adică rimează versurile două câte două:

Vezi, rândunele se duc,-a

Se scutur frunzele de nuc, a

S-așază bruma peste vii – b

De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii? – b (Mihai Eminescu, „De ce nu-mi vii”)

Rima încrucișată are schema a-b, a-b (Rimează versurile unu și trei, doi și patru):

„Somnoroase păsărele -a

Pe la cuiburi se adună, -b

Se acund în rămurele -a

Noapte bună!”-b (Mihai Eminescu, „Somnosoase păsărele„)

Rima îmbrățișată are schema a-b- b-a. Versurile unu și patru țin într-o îmbățișare versurile doi și trei:

„Pășește-n țarină semănătorul -a

Și-n brazda neagră, umedă de rouă, -b

Aruncă-ntr-un noroc viața nouă, -b

Pe care va lega-o viitorul.”-a (Alexandru Vlahuță, „Semănătorul”) (Va urma)

Prozodia FACE BINE LA LIMBĂ!

Gabriela Moraru

Standard
Teorie literară

ȘCOALA DE DUMINICĂ PROZODIA (4)

Versurile se grupează în strofe. Această grupare ține cont de conținut și de expresie.

Așadar, o strofă reprezintă o grupare de versuri în număr variabil.

Și fiecare grupare poartă un nume!

DISTIHUL este strofa alcătuită din două versuri. (Cuvântul „stih”înseamnă „vers”.) Iată un exemplu:

„Iubirea noastră a murit aici,

Tu frunză cazi, tu creangă te ridici.” (Tudor Arghezi, „Oseminte pierdute”)

TERȚINA este strofa formată din trei versuri:

„M-ai strâns ieri cu mânie-n crâng

De brațul stâng.

De ce mă spui la toți că plâng?”( George Coșbuc, „Șarpele-n inimă”)

Stofa alcătuită din patru versuri poartă numele de CATREN.

„De-atâtea nopți aud plouând,

Aud materia plângând…

Sunt singur și mă duce-un gând

Spre locuințele lacustre… (George Bacovia, „Lacustră”) (Pun și eu sare pe rană!)

Vă mai spun că strofa alcătuită din cinci versui se numește CVINTET, cea din șase, SEXTINĂ și cea din opt, OCTAVĂ.

Există poezii în care strofa are un singur vers ca în poezia lui Ion Pillat „Poemul într-un vers”.

„Un singur nai, dar câte ecouri în păduri…”

Un vers meditativ, filosofic! Alcătuit din cele două emistihuri (jumătăți de vers) puse într-o relație aparent adversativă (conjuncția adversativă „dar”). Naiul este un instrument alcătuit din mai multe fluiere unite care împreună nasc melodia ce umple lumea („păduri”). Cine face naiul să cânte? Rămâne să răspunzi tu.

Prozodia FACE BINE LA LIMBĂ!

Gabriela Moraru

Standard
Teorie literară

ȘCOALA DE DUMINICĂ PROZODIA (3)

„Am zărit lumină pe pământ,

Și m-am născut și eu

Să văd ce mai faceți.” (Marin Sorescu, „Am zărit lumină…”

Deși am ales un exemplu din creația unui poet contemporan, versul alb, adică un vers fără rimă, a fost folosit cu mult înainte. În anul 1540, Henry Howard a tradus epopeea „Eneida” de Vergiliu în limba engleză în versuri lipsite de rimă. Mai târziu, cum se întâmplă, generațiile moderne au vrut să se elibereze de orice constrângere schematică.

În literatura română, versul alb a fost întrebuințat de Eminescu, Arghezi, Bacovia, Blaga, Barbu și, bineînțeles, poeții contemporani.

Dacă sunteți atenți, poezia scrisă în vers alb are un ritm interior. Și să nu credeți că, dacă scrieți enunțuri și le așezați sub formă de versuri, ați creat un text poetic de valoare.

Cunoașterea prozodiei FACE BINE LA LIMNBĂ!

Gabriela Moraru

Standard
Teorie literară

ȘCOALA DE DUMINICĂ PROZODIA (2)

Versul clasic este contestat de poeții simboloști pentru că ei refuză monotonia ritmică a poeziei tradiționale. Și moderniștii îl vor părăsi, chiar vor merge mai departe cu inovațiile (de exemplu, vor începe orice propoziție sau frază cu literă mare, nu ca în poezia tradițională unde fiecare vers începe cu literă mare).

Versul liber, favoritul poeților simboliști și moderniști, este un vers în care regulile de rimă, ritm,și măsură sunt aplicate după voie.

„Ei cer să cânt…durerea mea adâncă

S-o lustruiesc în rime și-n cadențe.” (Mihai Eminescu, „Odin și Poetul”)

Iată că înainte de simboliști, versul liber era folosit!

Citește versul cu voce tare! Ai făcut o pauză la mijlocul versului întâi și nu te-ai oprit după primul vers? Foarte bine! Pauza este semnalată de cele trei puncte și ea delimitează cele două enunțuri: „Ei cer să cânt” și „durerea mea adâncă / S-o lustruiesc în rime și-n cadențe.”

Și puțină analiză. Nu strică.

Ai recunoscut metafora creației, „să cânt”. Creatorului i se cere să creeze, iar sursa operei sale este propria suferință. Refuză (vezi întreaga poezie) să se adreseze unui cititor superficial care îi cere creații superficiale.

Și niște versuri cunoscute. Te las pe tine să observi unde trebuie să faci pauză.

„Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

și nu ucid

cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc

în calea mea

în flori, în ochi, pe buze ori morminte.”(Lucian Blaga, „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”)

Versul liber FACE BINE LA LIMBĂ! Și la logică!

Gabriela Moraru

Standard