Vocabular

ȘCOALA DE DUMINICĂ

UN CUVÂNT PE SĂPTĂMÂNĂ

OPORTUNIST

„Este un atacant oportunist.” (Comentatorul meciului dintre Universitatea Cluj și F.C.Mioveni, Prima 2, 24.04.2023)

Oportunistul este o persoană care, „pentru a-și satiaface interesele personale, adoptă și aplică, după împrjurări, principii și păreri potrivite momentului.”(DEX)

Adjectivul oprtunist, ă, oportuniști, e înseamnă „care se referă la oportunism.” (DEX)

Iar oportunismul este „o atitudine lipsită de principialitate.”(DEX)

Cred că atacantul în cauză se folosea de prilejul, ocaziile pe care jocul i le oferea! E vorba, carevasăzică, de oportunitate!

Efectul comic al folosirii acestui cuvânt apare într-un text celebru al lui Marin Sorescu din volumul „La Lilieci”, poemul „Minunea”:

„L-a luat arătarea prea repede, atât l-a tăiat capul să-ntrebe

La momentul oportunist ( prindea și el câte-un cuvânt din zbor și se căznea să-l brodească).”

Îmbogățirea vocabularului FACE BINE LA LIMBĂ! Și la minte!

Gabriela Moraru

Standard
Vocabular

ȘCOALA DE DUMINICĂ

UN CUVÂNT PE SĂPTĂMÂNĂ

BUSCULADĂ

Nu m-am oprit asupra acestui cuvânt pentru că ar crea probleme. Am vrut să îți arăt ce spunea lingvistul și istoricul literar, Sextil Pușcariu, la 1913, când apărea „DICȚIONARUL LIMBII ROMÂNE, întocmit și publicat după îndemnul și cu cheltuiala MAJESTĂȚII SALE REGELUI CAROL ”I:

„Nu orișicine are darul, când vorbește, să afle cea mai fericită expresie pentru gândul său și, când scrie, să-și îmbrace ideea în cuvintele cele mai expresive. De multe ori ne lipsesc chiar termenii cei mai simpli și lipsa lor căutăm să o acoperim cu împrumuturi. Mai ales omul cult, care cunoaște mai multe limbi, care nu-și aduce îndată aminte de cuvântul românesc, e ademenit să-l înlocuiască, în graba căutării după expresia cea mai fericită, cu un cuvânt echivalent străin. Cu cât cineva va ține mai mult la limba sa și cu cât își va da mai puțină osteneală să vorbească bine, cu atât o va face mai des. Dar cel care, venind din Paris, va spune în București, că „la gară a fost o busculadă mare”, neaducându-și aminte de vorba românească îmbulzeală – sau afectând a o fi uitat – nu îmbogățește întru nimic tezaurul lexical al limbii sale.”

Concluziile le tragi tu!

Eu îți spun că substantivul „busculadă” este un împrumut din limba franceză și înseamnă „înghesuială, învălmășeală”.(DEX)

Pe lângă acest cuvânt, ultimul DEX înregistrează și un verb reflexiv, tot împrumut din franceză, „buscula, busculez”.

Trebuie să mărturisesc că, până acum, nu l-am folosit!

Îmbogățirea vocabularului FACE BINE LA LIMBĂ! Și la minte!

Gabriela Moraru

Standard
Vocabular

ȘCOALA DE DUMINICĂ

UN CUVÂNT PE SĂPTĂMÂNĂ

Pornesc astăzi de la o dilemă apărută într-una dintre edițiile emisiunii „Ce spun românii?”: cum se zice, salată Boeuf sau salată de boeuf?

Ne lămurim imediat , mai ales că e vorba despre un „preparat culinar făcut din legume și carne de vită (…)” (DEX) care este foarte iubit de către români!

„Boeuf” este un substantiv din limba franceză care înseamnă „vită”.

Și toată lumea știe că adevărata salată de boeuf se face cu carne de vită!

Așa că , după cum se întâmplă de multe ori, limba română a împrumutat un cuvânt străin pentru a denumi un preparat culinar.

Nu e vorba despre inventatorul acestui fel de salată. Istoria a păstrat informația ca un bucătar belgian, Lucien Olivier, a preparat primul o salată în care a folosit ingrediente scumpe precum carnea de vânat, raci, mazăre etc. Și, cu timpul, aceste ingrediente au fost înlocuite cu cele cunoscute azi.

Numele acestei salate este salată de boeuf. O salată cu carne de vită!

Îmbogățirea vocabularului FACE BINE LA LIMBĂ! Și la minte!

Gabriela Moraru

Standard
Vocabular

ȘCOALA DE DUMINICĂ

UN CUVÂNT PE SĂPTĂMÂNĂ

MINTAL / MENTAL

„Nu-i cam mult să ceri intelectualilor să răstoarne Universul doar pentru că poporul e cuprins de lene în același timp mintală și mentală?” (Sever Voinescu, „Popor avem, public la ce ne mai trebuie? în „Dilema veche” nr. 988)

Adjectivul mintal, –ă, –i, –e înseamnă „care aparține minții, privitor la minte, care se produce, se petrece în minte”. (DEX)

Paronimul lui, mental, –ă,-i, –e are sensul „care se referă la mentalitate, privitor la mentalitate”. (DEX)

Mentalitatea este „felul particular de a-și reprezenta lumea al unui individ sau al unei colectivități”. (DEX)

Și ca să fie tabloul complet, iată câteva sinonime ale substantivului „mentalitate”: spiritualitate, gândire, viziune, optică.

Îmbogățirea vocabularului FACE BINE LA LIMBĂ! Și la minte!

Gabriela Moraru

Standard
Barbarisme, Vocabular

ȘCOALA DE DUMINICĂ

UN CUVÂNT PE SĂPTĂMÂNĂ

VIBE ?

„Mă interesează foarte mult scriitura. Simt vibe -ul ei.” ( Radu Afrim în interviul realizat de Ana Maria Sandu și Marius Chuivu, www.dilemaveche.ro)

Ce înseamnă acest cuvânt? Să îl căutăm în DEX! Nu există.

Ce îmi spune dexoline.ro? „Cuvântul vibe nu există în dicționar.”

Știu că este un cuvânt englezesc.Știu că mulți termeni din limba engleză au intrat în limba română și au îmbogățit-o. Dar mai știu că există pericolul poluării și la nivel lingvistic.

Problema ce și când împrumutăm din alte limbi am discutat-o de multe ori. L-am invocat și pe Titu Maiorescu!

După cum ți-ai dat seama, vibe este un barbarism.

Dicționarele englezo – române ne spun că acest substantiv înseamnă : vibrație, atmosferă, senzație, tremur, aer, energie, sentiment, presentiment.

Sunt suficiente cuvintele românești ca să acopere sensurile termenului englezesc?

Întrebare retorică!

Îmbogățirea vocabularului FACE BINE LA LIMBĂ! Barbarismele NU FAC BINE LA LIMBĂ!

Gabriela Moraru

Standard
Vocabular

ȘCOALA DE DUMINICĂ

UN CUVÂNT PE SĂPTĂMÂNĂ

DECANTARE

„După veacuri de domesticire și decantare, lupoaica a coborât de pe steagul dacic și de pe soclul latin și a devenit„cățea comunitară”. (Andrei Pleșu, „Câinii și românii” ( în „Dilema veche”, nr. 982)

Substantivul „decantare” are următorul sens propriu: „limpezirea unui lichid care conține particule solide în suspensie”. (DEX)

Cuvântul provine din verbul „a decanta” care are și un sens figurat; „a limpezi, a clarifica, a lămuri! (DEX)

Așadar, decantare este sinonim cu „limpezire”, „clarificare”, „lămurire”, la figurat.

Procesul de decantare poate fi de durată. Până ne luminăm și ajungem la o concluzie, avem nevoie de timp. Așa cum se întâmplă și până ne hotărâm să acționăm! Și, de multe ori, întârzierea are urmări dramatice!

Îmbogățirea vocabularului FACE BINE LA LIMBĂ!

Gabriela Moraru

Standard
Vocabular

ȘCOALA DE DUMINICĂ

UN CUVÂNT PE SĂPTĂMÂNĂ

PARCIMONIE

(…) „căci trăia singur (…) în două camere mobilate cu toată parcimonia.” ( Mircea Cărtărescu, „Theodoros”)

Ajuns în limba română din limba franceză, „parcimonie”, substantivul în discuţie înseamnă „zgârcenie”.

La figurat, sensul lui este: „măsurat, ponderat, reţinut (în manifestări)”. (DEX)

Tot din franceză am preluat şi adjectivul”parcimonios, – oasă, parcimonioşi, – oase” care înseamnă, uşor de dedus, zgărcit, măsurat, ponderat, reţinut.

Îmbogățirea vocabularului FACE BINE LA LIMBĂ! Și la gândire!

Gabriela Moraru

Standard
Fără categorie

ȘCOALA DE DUMINICĂ

UN CUVÂNT PE SĂPTĂMÂNĂ

ANODIN

„Limba nu e numai un slujitor al gândirii, ci și un stăpân al ei.” (Sextil Pușcariu, filolog, lingvist, istoric literar)

Gândirea este hrănită de un vocabular bogat. Și ideea ta are nevoie să fie exprimată de cuvântul cel mai potrivit!

Și nu e nevoie să mai amintesc de modalitatea de a ne îmbogăți exprimarea! Sau este?

Lectura!

Astăzi, despre neologismul „anodin”.

Adjectivul anodin este un împrumut din limba franceză (anodin).

Sensul acestui termen este :„fără importanță sau valoare; fără urmări”. (DEX)

Îmbogățirea vocabularului FACE BINE LA LIMBĂ! Și la gândire!

Gabriela Moraru

Standard
Mihai Eminescu

MIHAI EMINESCU

Ba să vezi…posteritatea este încă și mai dreaptă.

Neputând să te ajungă, crezi c-or vrea să te admire?

Ei vor aplauda desigur biografia subțire

Care s-o-ncerca s-arate că n-ai fost vrun lucru mare,

C-ai fost om cum sunt și dânșii… Măgulit e fiecare

Că n-ai fost mai mult ca dânsul. Și prostatecele nări

Și le umflă orișicine în savante adunări

Cănd de tine se vorbește. S-a-nțeles de mai nainte

C-o ironică grimasă să te laude-n cuvinte.

Astfel încăput pe mâna a oricărui, te va drege,

Rele-or zice că sunt toate câte nu vor înțelege…

Dar afară de acestea, vor căta vieții tale

Să-i găsească pete multe, răutăți și mici scandale –

Astea toate te apropie de dânșii… Nu lumina

Ce în lume-ai revărsat-o, ci păcatele și vina,

Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sunt

Într-un mod fatal legate de o mână de pământ;

Toate micile mizerii unui suflet chinuit

Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce ai gândit.” (MIHAI EMINESCU, „Scrisoarea I”)

MIHAI EMINESCU FACE BINE LA LIMBĂ! ȘI LA SUFLET!

Standard
Poveste

COZONAC CU AMINTIRI!

Nu era nevoie să deschizi ușa casei care ocrotea cele patru familii de pe strada noastră pavată cu piatră cubică și cu trotuare care, din loc în loc, aveau umflături pricinuite de rădăcinile arțarilor plantați de mama când a fost ea deputată, ca să știi că era timpul de făcut cozonaci!

Asta pentru că mirosul cozonacilor copți deja de mamele mai grăbite te îmbrățișa de cum intrai pe strada mea care avea mai întâi vile cu grădini ca apoi să le vină rândul caselor „ieftine” ale Băncii Naționale, unde, dincolo de ușile de la intrare care nu au fost niciodată, dar niciodată bariere în calea cuiva, se petrecea minunea.

Și era știut: facem noi cozonaci cu nucă, dar nu uităm să îi facem copilului cozonacul lui în cana de metal cu smalț roșu din care mama îmi dădea laptele zilnic de la Frusina din cauza căreia azi nu pun gura pe lapte dulce!

Cana își spăla păcatele și devenea casa cozonacului copilului, care, scos din cuptor, era revărsat peste marginile ei, iar în centru trona o jumătate de nucă rumenită (nucile erau aduse de bunica și erau rodul nucului care stăpânea și dealul și valea pentru că acolo răsărise el unde se termină dealul și începe valea!). Nuca era savurată prima, înainte de a gusta aluatul bătut cu sete de mama și transformat în pufoșenia de cocă aromată!

Pe strada mea, mamele parcă aveau o înțelegere a lor. Se apucau de cozonaci în aceeași zi, iar

noi, copiii, trebuia să fim prin preajmă ca să executăm cât se poate de repede comenzile care veneau:

-Sărut mâna! M-a trimis mama să-mi dați tăvile dumneavoastră de cozonac, dacă ați terminat, că anul acesta face muuult cozonac și nu-i ajung tăvile noastre!

-M-a trimis mămica să vă întreb dacă v-a rămas puțină drojdie că nouă nu ne ajunge!

Și toate cererile erau îndeplinite pentru că atunci vecinii puteau să împrumute ceva sau să ofere ceva fără prea multă vorbă.

Ziua cozonacului mai însemna ceva pentru mine și prietenul meu cel mai bun. Nu puteam să nu profităm că mamele noastre erau ocupate și porneam într-o aventură de detectivi. Trebuia să cotrobăim peste tot pentru a descoperi comoara: darurile pe care le vom găsi așteptându-ne cuminți sub brad în dimineața de Crăciun. Pentru că eram convinși că părinții noștri primeau ordine de la Moș Crăciun deghizat atunci ca Moș Gerilă!!!, pentru că el nu are cum să ajungă într-o noapte chiar peste tot în lume, iar părinții noștri erau obligați să devină ajutoarele lui. Și, cum îl știam prevăzător, cadourile trebuie să fi sosit și sunt ele ascunse undeva prin casă!

Eu eram convinsă că nu vom păți nimic dacă vom fi prinși pentru că era de ajuns să îl privești pe prietenul meu și te înmuiai cât de furios ai fi fost. Și mamele noastre uneori deveneau furioase!

Dar cum să te superi pe copilul blonduț cu părul inele care purta o vestă colorată ce abia îi acoperea burtica pe care o împingea în față ca semn al inocenței? Și care mă urma peste tot și era în stare să renunțe la cea mai iubită jucărie a lui și să mi-o dea mie numai să nu mă supăr și să plec?

Și începeam căutarea!

Ne urcam pe scune și, ca niște mateloți ce scrutează orizontul, cercetam ce se sflă pe dulapuri.Cotrobăiam prin rufele din șifonier unde mama ascundea săpunuri ce miroseau frumos și ținea, fără teama că cineva îi va lua, banii casei. Căutam peste tot !

Am avut o dată noroc. Am descoperit pe un dulap o carte despre care trebuie să vă spun că ne-a bucurat foarte mult multe zile. Era „CARTEA CU JUCĂRII” a lui Tudor Arghezi pe care am citit-o împreună și în care am găsit multe ocazii de a râde cu lacrimi!

Poveștile FAC BINE LA LIMBĂ! ȘI LA SUFLET!

Gabriela Moraru

Standard