ȘCOALA DE DUMINICĂ

                           Greșeli de top

A trecut o săptămână tumultoasă! S-a alcătuit un nou guvern! Și multă lume a observat că nu avem decât o ministră! Am discutat de multe ori despre substantivele care denumesc funcții și profesii, și am observat că limba română are capacitatea de a forma de la un substantiv masculin (profesor) unul feminin (profesoară). Ambele corecte. De aceea nu înțeleg de ce substantivul feminin care denumește o profesie sau o funcție este înlocuit cu cel masculin!

Spunem: doamna doctor, și nu doamna doctoriță, doaman primar, și nu doamna primăriță, doamna director, și nu doamna directoare, doamna profesor, și nu doamna profesoară etc.

Intrăm în încurcătură, însă, cănd limba română nu are decăt o formă pentru ambele genuri. De exemplu substantivul „ministru” nu are o formă de feminin. Spunem domnul ministru și doamna ministru. Sau domnul decan și doamna decan etc.

Folosirea corectă à substantivelor FACE BINE LA LIMBĂ!

Gabriela Moraru

ȘCOALA DE DUMINICĂ Greșeli de top

„Errare humanum est, pereverare diabolicum”!

Ai văzut că două dintre sursele greșelilor noastre sunt confuzia paronimică (folosim un paronim în locul altuia de care se apropie ca formă, dar între ele nu există nicio legătură de sens) și etimologia populară ( se întâmplă mai ales neologismelor pentru că ignorăm, din diferite motive, etimonul corect – cuvântul din limba de proveniență – și îl legăm de un cuvânt cunoscut nouă). Ai văzut exemplele.

Acum adaug un al treilea motiv: anacolutul (despre care am tot vorbit!).

Pornesc de la niște ziceri recente!

„Unii le explici și degeaba!” (Un fost antivaccinist, DIGI 24, 31.10. 2021)

„Să-l recrutăm pe domnul Despot care el explică (…)„ (Radu Buzoianu, B1TV, 06.09. 2021)

„În general, românii le place să fie conduși.”(Primar, B1TV, 16.10.2021)

Ce nu e bine?

În toate trei exemplele, în cadrul enununțului se schimbă ceva.

În primul exemplu, domnul proaspăt luminat începe cu un cuvânt în cazul nominativ cu funcția de subiect – unii. Apoi folosește un pronume personal în cazul dativ – le – și, apare o modificare incorectă în enunț pre numele ei anacolut.

Te întreb, dacă foloseam și forma accentuată a pronumelui personal, cum spuneam: „ei le explici sau lor le explici”?

Evident,„ lor le explici”.

Așadar, corect este:

:„ Unora le expliciși degeaba!”

În enunțul domnului Buzoianu apare tot un anacolut.

Să analizăm fraza!

Să-l recrutăm pe domnul Despot /1 care el explică./2

Propoziția nr. 2 este o subordonată introdusă prin pronumele relativ „care”. El se află în cazul nominativ și are funcția de subiect. Dar, ce să vezi, lângă el mai apare un subiect exprimat prin pronume personal „el”. Imcorect! Și, din nou apare anacolutul!

Corect este:

„Să-l recrutăm pe domnul Despot care explică.”

„În general, românii le place să fie conduși.”

În al treilea exemplu substantivul „românii” este reluat prin pronume personal. Foarte bine! numai că substantivul este în cazul nominativ, iar pronumele în cazul dativ. Care este folosit corect? Știu că știi, pentru că ai văzut un verb care cere dativul.

Corect este:

„În general, românilor le place să fie conduși.” (Va urma)

Anacolutul NU FACE BINE LA LIMBĂ!

Gabriela Moraru

ȘCOALA DE DUMINICĂ Greșeli de top

Errare humanum est, perseverare diabolicum!

Etimologia populară și confuzia paronimică au făcut multe victime. Completăm astăzi lista începută duminica trecută.

Perechea or – ori

Or este o conjuncție coordonatoare adversativă și înseamnă „dar”, „însă”.Și, la fel ca celelalte conjucții coordonatoare adversative, cere o virgulă înaintea ei!

Și-a planificat o ieșire pe plajă, or (dar, însă) a plouat toată ziua.

Ori este și ea tot o conjuncție coordonatoare, dar adversativă ca „sau”, „fie”, „ba”.

Cumpăr de la piață ori mere, ori gutui (sau, fie, ba).

Ai observat că am folosit virgula și înaintea celui de-al doilea „ori”. Nu o fac când folosesc o singură dată aceste conjuncții:

Cumpăr de la piață mere ori gutui.

Perechea petrolier – petrolifer

Primul paronim îneamnă „de petrol, referitor la petrol”, iar al doilea, „care poartă petrol, care conține petrol”.

Spunem industrie petrolieră, utilaj petrolier etc, dar teren petrolifer, zăcământ petrolifer etc..

Neologismele ne pun în încurcătură uneori. Și asta pentru că le asociem greșit cu un cuvânt cunoscut .

De exemplu cuvântul „vindivativ”.El nu înseamnă „vindecător” pentru că l-am legat de verbul „a vindeca”. Sensul acestui neologism este „răzbunător”.

Și, ca să fac pe placul cârcotașilor! Da, dicționarele înregistrează forme incorecte ale unor cuvinte atunci când ele devin uzuale. Pe lângă forma corectă „muschetar” (cuvântul vine la „muschetă”( „armă de foc), nu de „mușchi”)a fost acceptată și forma „mușchetar”.

La fel s-a întâmplat și cu „ferăstrău”, un cuvânt pe care l-am împrumutat din limba maghiară și care nu are nicio legătură cu „fier” așa cum cred mulți vorbitori. DOOM2 a înregistrat și forma „fierăstrău”.

Etimologia populară și atracția paronimică au fost exploatate cu succes de I.L.Caragiale!

În rest, ele NU FAC BINE LA LIMBĂ!

Gabriela Moraru

ȘCOALA DE DUMINICĂ Greșeli de top

Errare humanum est, perseverare diabolicum!

Fortuit, inextricabil, a enerva – a inerva, familiar – familial, a investi – a învesti, etc. sunt cuvinte care se folosesc incorect din diferite motive.

Folosim un paronim în locul celuilalt (paronimele sunt cuvinte care au o formă asemănătoare, dar sensuri diferite), iar greșeala se numește atracție paronimică.

Mihai s–a inervat foarte tare. Corect: Mihai s–a enervat foarte tare.(„ a enerva = a face să-și piardă calmul”, „a inerva (numai despre nervi ) „a produce o stare de excitare a unui organ sau țesut”. )

„Familiar” („ cunoscut, obișnuit, neafectat, prietenos, intim, știut”): A strânge mâna unui cunoscut este un gest familiar.

„Familial” („care aparține familiei, privitor la familie”): A fost o petrecere familială.

„A investi” („a plasa, a aloca a cheltui un fond într-o întreprindere, a face o investiție): A investit o sumă considerabilă în firma aceasta.

„A învesti” („a acorda cuiva în mod oficial un drept,o autoritate, o demnitate, o atribuție”):Ionescu a fost învestit ministru.

O altă sursă a greșelii este etimologia populară. Ce înseamnă acest lucru?

Amintește-ți motivația lui Ghiță Pristanda când este prins că a pus mai puține steaguri în oraș decât fuseseră plătite de Prefectură; „renumerația după buget, mică!”

Neologismul corect este remunerația, dar Ghiță face legătura cu acțiunea de a număra banii de leafă: număr – renumerație!

La fel se întâmplă și cu „inextricabil” căruia i se atribuie un etimon greșit – a strica – și de aici credința că acest cuvânt înseamnă „care nu poate fi stricat”.

Inextricabil înseamnă „foarte încurcat și complicat, de neînțeles, de nelămurit”.(Va urma)

Îndreptarea greșelilor FACE BINE LA LIMBĂ!

Gabriela Moraru

ȘCOALA DE DUMINICĂ Greșeli de top

Errare humanum est, perseverare diabolicum!

Pronumele și adjectivul de întărire, căci despre el este vorba, se comportă diferit la genul feminin, din fericire numai la singular!

Îți amintesc că, la masculin apare omonimia cazurilor. Scăpăm ușor cu o singură formă pentru toate cazurile. (Vezi articolul trecut!)

La feminin singular, și această parte de vorbire nu se comportă diferit față de substantivele și adjectivele de genul feminin. Are limba noastră așa o iscusință, un mecanism care ar trebui să ne facă viața ușoară.

Dar, să trecem la un exemplu! Aleg „ fată înaltă”.

La N. – Ac. articulat cu articolul nehotărât – o fată înaltă.

La G. – D. articulat cu articolul nehotărât – unei fete înalte.

Ce observi? Da, așa este, în ultima situație substantivul și adjectivul au formele de plural: fată – fete, înaltă – înalte.

La fel procedează și pronumele și adjectivul pronominal de întărire:

N. Ac. -( fata) însăși;

G. – D. (fetei) înseși.

După modelul oferit, poți descoperi și formele persoanelor I și a II-a.

Persoana I N. Ac. -( eu) însămi;

G. – D. – (mie) însemi;

Persoana a II -a N. – Ac. – (tu) însăți:

G. – D. – (ție) înseți.

La plural, și la genul feminin apare omonimia cazurilor. O singură formă!

N.=Ac.=G.=D. Persoana I a II-a a III-a

(noi, nouă) însene, (voi, vouă) însevă; (ele, lor) înseși / însele.

Când întâmpini dificultați, nu ezita să folosești adverbuș „chiar”! Dar să fii atent / ă să nu produci un drăguț de pleonasm! Iată câteva exemple:

„Ea însăși personal a rezolvat totul.”

„Chiar ei înseși i-am dat acordul.”

Tocmai ei înseși i-am oferit flori.”

Folosirea corectă a pronumelui și adjectivului de întărire FACE BINE LA LIMBĂ!

Gabriela Moraru

ȘCOALA DE DUMINICĂ Greșeli de top

Errare humanum est, perseverare diabolicum!

„Puterea pentru tine însuși…” (Violeta Vijulie, TVR1, 30.09.2021)

Da, din nou despre pronumele și adjectivul pronominal de întărire!

De unde să încep ca să reduc numeroasele greșeli pe care le facem?

Poate de la faptul că această parte de vorbire are forme compuse: primul element este vechiul pronume însu (seamnănă cu formele pronumelui dânsul (alt pronume personal și nu pronume de politețe), însa (dânsa), înșii (dânșii), înse (dânse) și al doilea element este pronumele neaccentuat, cazul dativ – mi, ți, și, ne, vă, și / le.

Vă amintesc că în limbajul actual folosim adjectivul pronominal de întărire și foarte rar pronumele de întărire ca în limba română veche. Așadar, ca adjectiv, se va comporta ca atare: are desinențe specifice comune cu celelate adjective (-u, -a, -i, -e) prin care indică genul, numărul și cazul, iar pronumele, ca orice pronume, indică persoana și numărul.

Iată formele:

îns-u-mi (pers. I,sing. masculin); înș-i-ne (pers. I, pl. masculin;)

îns-u-ți (pers, a II-a, sing. masculin); înș-i-vă (pers. a II-a, pl. masculin);

îns-u-și (pers. a III-a sing. masculin). înș-i-și (pers. a III-a, pl. masculin).

Și o veste bună: la genul masculin, apare omonimia specifică substantivelor nearticulate, există o singură formă pentru toate cazurile!

(În calitate de adjectiv, adjectivul pronominal de întărire însoțește un substantiv sau un pronume.)

Așadar, N=Ac=G=D:

el însuși, pe el însuși, al lui însuși, lui însuși.

Oricum, până data viitoare când ne ocupăm de genul feminin, dacă este greu, folosiți cuvântul „chiar”: el însuși = chiar el.

Formele corecte ale pronumelui și adjectivului pronominal de întărire FAC BINE LA LIMBĂ!

Gabriela Moraru

ȘCOALA DE DUMINICĂ Greșeli de top

Errare humanum est, perseverare diabolicum!

Azi pornesc de la două ziceri ale unor jurnaliste tinere.

„Nu sunt anunțate victime omenești.” (Mădălina Vlăsceanu, corecpondent TVR, 21.09. 2021)

„Oltenii s-au calificat mai departe în optimi.” (Ramona Păun, PROTV, 22.09.2021)

Adaug o a treia greșeală întâlnită des la foarte multă lume.

Am auzit, dar în schimb (dar însă) nu am vrut să răspund.

Am revenit asupra acestor pleonasme (boală grea!), deși am vorbit deseori despre ele și am explicat și cauzele.

De ce au greșit cele două tinere jurnaliste? Pentru că nu au fost atente la sensurile cuvintelor. Sau nu le cunosc ceea ce ar fi atât de trist și grav!

Victimă înseamnă „persoană care suferă de pe urma unui accident” în cazul enunțului de mai sus. Adică un om. Se vede ușor că nu pot să adaug lângă acest substantiv și adjectivul „omenesc” sau „uman”.

A se califica înseamnă a merge mai departe într-o competiție în urma unui rezultat bun.

Iar dar înseamnă însă, dar înseamnă în schimb.

Corectăm!

„Nu sunt anunțate victime.”

„Oltenii s-au calificat în optimi.”

Am auzit, dar nu am vrut să răspund.

Pleonasmul, boală grea, NU FACE BINE LA LIMBĂ!

Gabriela Moraru

ȘCOALA DE DUMINICĂ Greșeli de top

Errare humanum est, perseverare diabolicum!

O greșeală de scriere este vedeta articolului de azi.

Deși am evoluat mult, tot mai este necesar să scriem din când câte o cerere sau o demisie etc.

Nu știu cum se face, dar când ne adresăm în scris unui șef de instituție folosim literă mare. Lucru a fost acceptat în cazul formulei de adresare în cerere: Domnule Președinte, Domnule Ministru, Doamnă Directoare etc. În rest, când folosesc aceste substantive în enunțuri, le ortografiez cu literă mică: Convorbirea cu ministru a decurs bine.

Se schimbă, însă, situația în cazul numelor de instituții, inclusiv când sunt folosite eliptic. Se scriu cu literă mare: ministru de Justiție, secretar de stat la Transporturi, Ministerul Educației și Cercetării, Școala Generală Nr. 57 etc.

Și pentru că am pomenit de cerere, nu folosim „cu mulțumiri”, „cu stimă”etc. în formula de încheiere pentru că șeful acela de instituție este pus în slujba noastră, nu invers! Nu ne face o favoare!

Însușirea scrierii corecte FACE BINE LA LIMBĂ!

Gabriela Moraru

ȘCOALA DE DUMINICĂ Greșeli de top

Errare humanum est, perseverare diabolicum!

Vă asigur, nu există nicio rivalitate între adverbele „decât” și doar”. Amândouă au puterea de a obliga verbele care se află în enunț în fața lor să aibă formă negativă ( decât – nu merg, nu vorbește etc.) sau afirmativă (doar – merg, vorbește etc.)

Nu merg decât zece copii. Merg doar zece copii.

Nu vorbește decât Cristian. Vorbește doar Cristian.

Nu ne râmâne nouă vorbitorilor limbii române decât să respectăm regula. Știu, dar fără reguli nu se poate!

O altă greșeală de top foooarte supărătoare: adverbul „mai” nu este așezat unde trebuie în enunț. Se zice: Mai o aștept. Mai au venit.

Cum e corect?

Adverbul „mai” stă totdeauna în fața verbului, între pronume și verb, între auxiliar și verb!

Mai aștept. O mai aștept. Voi mai aștepta.

Vezi, nu s-a mișcat din fața verbului în toate situațiile!

Folosirea corectă a adverbelor FACE BINE LA LIMBĂ!

Gabriela Moraru

ȘCOALA DE DUMINICĂ Greșeli de top

Errare humanum est, perseverare diabolicum.

Azi despre „ca și”.

De ce „ca și? Ca și profesor…., ca și inginer…, ca și avocat, ca și contabil…etc.

Pentru că ne e frică să nu facem o boacănă pe numele ei cacofonie!

Cacofonia este „o asociație neplăcută de sunete; lipsă de armonie”.(DEX)

Cînd vocalele și consoanele se succed armonios și totul sună bine, avem o eufonie.

Am vorbit de atâtea ori că o cacofonie nu se rezolvă prin folosirea lui „și”, nici prin adăugarea cuvântului „virgulă”:

Ca și copil îmi plăceau nespus cărțile de povești.

Ca, virgulă, copil îmi plăceau nespus cărțile de povești.

O cacofonie se rezolvă prin schimbarea topicii cuvintelor în enunț sau prin adăugarea unor cuvinte etc.

De exemplu:

În perioada copilăriei îmi plăceau nespus cărțile de povești.

„Și”apare, însă, și atunci când nu este niciun pericol de a face o cacofonie: ca și avocat!

Când se spune „ca”,automat urmează „și”.

Cu puțină atenție cred că putem eradica boala „ca și”. Ea NU FACE BINE LA LIMBĂ!

Gabriela Moraru