Mihai Eminescu

MIHAI EMINESCU

15 IANUARIE – MIHAI EMINESCU – ZIUA CULTURII ROMÂNE

Astazi numai POETUL VORBEȘTE!

„Nu credeam să-nvâț a muri vreodată;

Pururi tânăr, înfășurat în manta-mi,

Ochii mei nălțam visători la steaua

Singurătății.

Când deodată tu răsăriși în cale-mi,

Suferință tu, dureros de dulce…

Pân-în fund băui voluptatea morții

Nendurătoare.

Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,

Ori ca Hercul înveninat de haina-i;

Focul meu a-l stinge nu pot cu toate

Apele mării.

De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet,

Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări…

Pot să mai renviu luminos din el ca

Pasărea Phoenix?

Piară-mi ochiii tulburători din cale,

Vino iar în sân, napăsare tristă;

Ca să pot muri liniștit, pe mine

Mie redă-mă!” (Mihai Eminescu „Odă” (în metru antic)

Mihai Eminecu FACE BINE LA LIMBĂ! Și la suflet!

Gabriela Moraru

Standard
ortoepie, Ortografie

ȘCOALA DE DUMINICĂ

De câte ori doamnele noastre învățătoare nu s-au asigurat să scriem corect cuvinte perecum „este”, „el” „eram” etc. Și, pentru asta, aveau grijă să pronunțe cum se scrie ca să nu apară în caiete „ieste”, „iel”, „ieram”etc.

Din nefericire, și astăzi unii dintre elevii dumnealor pronunță tot cu „e”.

Trebuie să-ți spun că se scrie și se pronunță ie la început de cuvânt, pentru cuvintele vechi, latinești, care încep cu litera „e”: iepure, ierta etc.

Sunt și excepții: cuvintele moștenite din limba latină ”el”, „ești, „este”, „eram”, „erau” etc. Litera „e” notează diftongul ie. Scriem „e”, dar pronunțăm ie.

Tot ie scriem și pronunțăm în mijlocul cuvintelor după o vocală (excepție vocala „i”): cheie, femeie, măiestru, odaie, sforăie, tigaie, trebuie, voie,

Neologismele se scriu și se pronunță fără „i” la începutul și în interiorul cuvintelor: ebonită, maestru, statuetă etc.

Dar, cum se întâmplă, există și excepții. Iată câteva dintre ele: ierarhie, ierarhic, ierbar, ierbicid, iezuit, proiect, traiect etc.

Cunoașterea ortografiei și a ortoepiei FAC BINE LA LIMBĂ!

Gabriela Moraru

Standard
Ortografie

ŞCOALA DE DUMINICĂ

La mulți ani cu sănătate și un An Nou mai bun!

Am început cu urarea tradițională pe care am folosit-o cu drag în aceste zile de început de an.

Și, recunosc, mai am un motiv: cum se ortografiază numele acestei sărbători laice?

Sigur că unii dintre voi știu foarte bine. Dar, este de ajuns să te uiți pe mesajele primite și vei vedea…

Numele tuturor sărbătorilor laice sau religioase, indiferent de cult, se scriu cu literă mare.

Scriem Anul Nou, 1Decembrie, Întâi Mai, Crăciun, Paște etc.

Și, pentru că suntem la început de an , m-am gândit să iți arăt câteva locuțiuni și expresii care conțin cuvântul „an”. Și încep, cei care mă cunosc știu de ce, cu un vers eminescian!

An cu an împărăția tot mai largă se sporește.”(în fiecare an, mereu).

De ani și ani (de mulți ani), din an în paști (foarte rar), la anul (peste un an), sunt ani la mijloc (e mult de-atunci) etc.

Respectarea ortografiei FACE BINE LA LIMBĂ!

Gabriela Moraru

Standard
ortoepie, Ortografie

ȘCOALA DE DUMINICĂ

Continuăm discuția despre concurența dintre a și ea!

  1. La unele verbe de conjugarea I (cele terminate în -a la infinitiv), după ș aflat în interiorul rădăcinii verbului, apare o mică schimbare (alternanța vocalică -e / -a) la indicativ prezent persoana a III-a singular și plural: scriem și pronunțăm –a, nu –ea. a așezaază a deșerta – deșartă a înșelaînșa
  2. Lucrurilr se schimbă când rădăcina verbului (radicalul) se termină în –ș sau –j .Atunci apare alternanța –e / -ea. Verbele respective se conjugă după modelul lui „a lucra”. a aranja – aranjează a bandaja – bandajează a detașa – detașează etc. Și, pentru că ne aflăm într-o perioadă în care vorbim, visăm, savurăm preparate din porc, te provoc să îmi spui la ce număr este substantivul „șorici”!? Cunoașterea ortografiei și a ortoepiei FACE BINE LA LIMBĂ! Gabriela Moraru

Standard
Ortografie

ȘCOALA DE DUMINICĂ

De ce greșim? Din multe motive.

Putem să ne îndreptăm? Sigur.

Eu iți dau o mână de ajutor, chiar dacă am mai prezentat tipurile de greșeli de limbă și le-am corectat.

E bine să ne amintim unele reguli!

Astăzi câteve probleme de ortografie și ortoepie (cum scriem și cum pronunțăm).

Ce crezi, după ș și j scriem și pronunțăm a sau ea?

Depinde, aș zice.

  1. După sunetele / literele ș și j se scrie și se pronunță a nu ea în rădăcina cuvântului (partea unui cuvânt comun cuvintelor din aceeși familie; i se mai spune și „radical”): jale, șale etc.
  2. Dar scriem și pronunțăm ea nu a în cuvintele formate cu sufixe ( îmbinarea de sunete sau un singur sunet care ajută la formarea unui nou cuvânt (sufix lexical) sau o nouă formă gramaticală (sufix gramatical): Aici vorbim numai despre sufixe lexicale: –eală -ean -eață -ească greșeală clujean roșeață vitejească
  3. Substantivele feminine cu rădăcina terminată în ș sau j se scriu și se pronunță cu a când sunt articulate. Când sunt nearticulate, se scriu cu ă, nu cu e: ușa – ușă (nu ușe). (Va urma) Cunoașterea ortografiei și a ortoepiei FACE BINE LA LIMBĂ! Gabriela Moraru
Standard
Fără categorie

                     ȘCOALA DE DUMINICĂ

                           Greșeli de top

A trecut o săptămână tumultoasă! S-a alcătuit un nou guvern! Și multă lume a observat că nu avem decât o ministră! Am discutat de multe ori despre substantivele care denumesc funcții și profesii, și am observat că limba română are capacitatea de a forma de la un substantiv masculin (profesor) unul feminin (profesoară). Ambele corecte. De aceea nu înțeleg de ce substantivul feminin care denumește o profesie sau o funcție este înlocuit cu cel masculin!

Spunem: doamna doctor, și nu doamna doctoriță, doaman primar, și nu doamna primăriță, doamna director, și nu doamna directoare, doamna profesor, și nu doamna profesoară etc.

Intrăm în încurcătură, însă, cănd limba română nu are decăt o formă pentru ambele genuri. De exemplu substantivul „ministru” nu are o formă de feminin. Spunem domnul ministru și doamna ministru. Sau domnul decan și doamna decan etc.

Folosirea corectă à substantivelor FACE BINE LA LIMBĂ!

Gabriela Moraru

Standard
Anacolut

ȘCOALA DE DUMINICĂ Greșeli de top

„Errare humanum est, pereverare diabolicum”!

Ai văzut că două dintre sursele greșelilor noastre sunt confuzia paronimică (folosim un paronim în locul altuia de care se apropie ca formă, dar între ele nu există nicio legătură de sens) și etimologia populară ( se întâmplă mai ales neologismelor pentru că ignorăm, din diferite motive, etimonul corect – cuvântul din limba de proveniență – și îl legăm de un cuvânt cunoscut nouă). Ai văzut exemplele.

Acum adaug un al treilea motiv: anacolutul (despre care am tot vorbit!).

Pornesc de la niște ziceri recente!

„Unii le explici și degeaba!” (Un fost antivaccinist, DIGI 24, 31.10. 2021)

„Să-l recrutăm pe domnul Despot care el explică (…)„ (Radu Buzoianu, B1TV, 06.09. 2021)

„În general, românii le place să fie conduși.”(Primar, B1TV, 16.10.2021)

Ce nu e bine?

În toate trei exemplele, în cadrul enununțului se schimbă ceva.

În primul exemplu, domnul proaspăt luminat începe cu un cuvânt în cazul nominativ cu funcția de subiect – unii. Apoi folosește un pronume personal în cazul dativ – le – și, apare o modificare incorectă în enunț pre numele ei anacolut.

Te întreb, dacă foloseam și forma accentuată a pronumelui personal, cum spuneam: „ei le explici sau lor le explici”?

Evident,„ lor le explici”.

Așadar, corect este:

:„ Unora le expliciși degeaba!”

În enunțul domnului Buzoianu apare tot un anacolut.

Să analizăm fraza!

Să-l recrutăm pe domnul Despot /1 care el explică./2

Propoziția nr. 2 este o subordonată introdusă prin pronumele relativ „care”. El se află în cazul nominativ și are funcția de subiect. Dar, ce să vezi, lângă el mai apare un subiect exprimat prin pronume personal „el”. Imcorect! Și, din nou apare anacolutul!

Corect este:

„Să-l recrutăm pe domnul Despot care explică.”

„În general, românii le place să fie conduși.”

În al treilea exemplu substantivul „românii” este reluat prin pronume personal. Foarte bine! numai că substantivul este în cazul nominativ, iar pronumele în cazul dativ. Care este folosit corect? Știu că știi, pentru că ai văzut un verb care cere dativul.

Corect este:

„În general, românilor le place să fie conduși.” (Va urma)

Anacolutul NU FACE BINE LA LIMBĂ!

Gabriela Moraru

Standard
Confuzie paronimică, Etimologie populară, Neologisme

ȘCOALA DE DUMINICĂ Greșeli de top

Errare humanum est, perseverare diabolicum!

Etimologia populară și confuzia paronimică au făcut multe victime. Completăm astăzi lista începută duminica trecută.

Perechea or ori

Or este o conjuncție coordonatoare adversativă și înseamnă „dar”, „însă”.Și, la fel ca celelalte conjucții coordonatoare adversative, cere o virgulă înaintea ei!

Și-a planificat o ieșire pe plajă, or (dar, însă) a plouat toată ziua.

Ori este și ea tot o conjuncție coordonatoare, dar adversativă ca „sau”, „fie”, „ba”.

Cumpăr de la piață ori mere, ori gutui (sau, fie, ba).

Ai observat că am folosit virgula și înaintea celui de-al doilea „ori”. Nu o fac când folosesc o singură dată aceste conjuncții:

Cumpăr de la piață mere ori gutui.

Perechea petrolierpetrolifer

Primul paronim îneamnă „de petrol, referitor la petrol”, iar al doilea, „care poartă petrol, care conține petrol”.

Spunem industrie petrolieră, utilaj petrolier etc, dar teren petrolifer, zăcământ petrolifer etc..

Neologismele ne pun în încurcătură uneori. Și asta pentru că le asociem greșit cu un cuvânt cunoscut .

De exemplu cuvântul „vindivativ”.El nu înseamnă „vindecător” pentru că l-am legat de verbul „a vindeca”. Sensul acestui neologism este „răzbunător”.

Și, ca să fac pe placul cârcotașilor! Da, dicționarele înregistrează forme incorecte ale unor cuvinte atunci când ele devin uzuale. Pe lângă forma corectă „muschetar” (cuvântul vine la „muschetă”( „armă de foc), nu de „mușchi”)a fost acceptată și forma „mușchetar”.

La fel s-a întâmplat și cu „ferăstrău”, un cuvânt pe care l-am împrumutat din limba maghiară și care nu are nicio legătură cu „fier” așa cum cred mulți vorbitori. DOOM2 a înregistrat și forma „fierăstrău”.

Etimologia populară și atracția paronimică au fost exploatate cu succes de I.L.Caragiale!

În rest, ele NU FAC BINE LA LIMBĂ!

Gabriela Moraru

Standard
Confuzie paronimică, Etimologie populară, Neologisme

ȘCOALA DE DUMINICĂ Greșeli de top

Errare humanum est, perseverare diabolicum!

Fortuit, inextricabil, a enerva – a inerva, familiar – familial, a investi – a învesti, etc. sunt cuvinte care se folosesc incorect din diferite motive.

Folosim un paronim în locul celuilalt (paronimele sunt cuvinte care au o formă asemănătoare, dar sensuri diferite), iar greșeala se numește atracție paronimică.

Mihai sa inervat foarte tare. Corect: Mihai sa enervat foarte tare.(„ a enerva = a face să-și piardă calmul”, „a inerva (numai despre nervi ) „a produce o stare de excitare a unui organ sau țesut”. )

„Familiar” („ cunoscut, obișnuit, neafectat, prietenos, intim, știut”): A strânge mâna unui cunoscut este un gest familiar.

„Familial” („care aparține familiei, privitor la familie”): A fost o petrecere familială.

„A investi” („a plasa, a aloca a cheltui un fond într-o întreprindere, a face o investiție): A investit o sumă considerabilă în firma aceasta.

„A învesti” („a acorda cuiva în mod oficial un drept,o autoritate, o demnitate, o atribuție”):Ionescu a fost învestit ministru.

O altă sursă a greșelii este etimologia populară. Ce înseamnă acest lucru?

Amintește-ți motivația lui Ghiță Pristanda când este prins că a pus mai puține steaguri în oraș decât fuseseră plătite de Prefectură; „renumerația după buget, mică!”

Neologismul corect este remunerația, dar Ghiță face legătura cu acțiunea de a număra banii de leafă: număr – renumerație!

La fel se întâmplă și cu „inextricabil” căruia i se atribuie un etimon greșit – a strica – și de aici credința că acest cuvânt înseamnă „care nu poate fi stricat”.

Inextricabil înseamnă „foarte încurcat și complicat, de neînțeles, de nelămurit”.(Va urma)

Îndreptarea greșelilor FACE BINE LA LIMBĂ!

Gabriela Moraru

Standard
Adjectiv, Pronume

ȘCOALA DE DUMINICĂ Greșeli de top

Errare humanum est, perseverare diabolicum!

Pronumele și adjectivul de întărire, căci despre el este vorba, se comportă diferit la genul feminin, din fericire numai la singular!

Îți amintesc că, la masculin apare omonimia cazurilor. Scăpăm ușor cu o singură formă pentru toate cazurile. (Vezi articolul trecut!)

La feminin singular, și această parte de vorbire nu se comportă diferit față de substantivele și adjectivele de genul feminin. Are limba noastră așa o iscusință, un mecanism care ar trebui să ne facă viața ușoară.

Dar, să trecem la un exemplu! Aleg „ fată înaltă”.

La N. – Ac. articulat cu articolul nehotărât – o fată înaltă.

La G. – D. articulat cu articolul nehotărât – unei fete înalte.

Ce observi? Da, așa este, în ultima situație substantivul și adjectivul au formele de plural: fată – fete, înaltă – înalte.

La fel procedează și pronumele și adjectivul pronominal de întărire:

N. Ac. -( fata) însăși;

G. – D. (fetei) înseși.

După modelul oferit, poți descoperi și formele persoanelor I și a II-a.

Persoana I N. Ac. -( eu) însămi;

G. – D. – (mie) însemi;

Persoana a II -a N. – Ac. – (tu) însăți:

G. – D. – (ție) înseți.

La plural, și la genul feminin apare omonimia cazurilor. O singură formă!

N.=Ac.=G.=D. Persoana I a II-a a III-a

(noi, nouă) însene, (voi, vouă) însevă; (ele, lor) înseși / însele.

Când întâmpini dificultați, nu ezita să folosești adverbuș „chiar”! Dar să fii atent / ă să nu produci un drăguț de pleonasm! Iată câteva exemple:

„Ea însăși personal a rezolvat totul.”

Chiar ei înseși i-am dat acordul.”

Tocmai ei înseși i-am oferit flori.”

Folosirea corectă a pronumelui și adjectivului de întărire FACE BINE LA LIMBĂ!

Gabriela Moraru

Standard