Barbarisme, Pleonasm

Barbarisme + pleonasm = moarte curată!

Greșeala la zi

„ (…) îi pot incapacita luni de zile.”( Știre, TVR 1, 09.07.2020)
Nu de multă vreme am vorbit despre folosirea unui barbarism – capacita / capacitare -. Nu mă gândeam că pot să aud la postul național de televiziune un enunț ca cel de sus, pe care l-am reprodus parțial, în care să constat că barbarismul semnalat a făcut pui – incapacita -.
Și el este asezonat cu un pleonasm cât toate zilele, pentru că, nu-i așa, lunile nu sunt formate din zile, ci din brânză. Sau din altceva ce vă place.
Știrea se refera, dacă ați fost bulversați de formulare, la posibilitatea ca oamenii să fie inactivi pentru o lungă perioadă.
Dragilor, barbarismele și pleonasmul NU FAC BINE LA LIMBĂ! FAC FOARTE RĂU!
Gabriela Moraru

Standard
Proprietatea termenilor

Cantitate

Greșeala la zi

„E imposibil să nu adune o cantitate mare de oameni.” (Administrator restaurant, PRO TV, 06.07.2020)
Alături, probabil, de o cantitate egală de mici!
Substantivul feminin „cantitate” se referă la obiecte. Are sinonime precum „câtime”, „număr”, „mărime”, dar înseamnă „ansamblul determinărilor care exprimă gradul de dezvoltare a însușirilor unui obiect susceptibile de a fi măsurate și traduse numeric; însușire a obiectelor a căror schimbare nu produce la început modificări radicale în calitatea lor, ci numai pregătește aceste modificări.”( DEX)
Dincolo de explicațiile uneori mai complicate din DEX, trebuie să reținem că nu putem spune „cantitate de oameni”! Putem spune: o mulțime, un număr mare, mulți oameni etc.
Respectarea proprietății termenilor FACE BINE LA LIMBĂ!
Gabriela Moraru

Standard
Prepoziția

„Pe” uzurpatorul!

Greșeala la zi

„Toți erau internați pe secția de…” (Gabriela Mihai, 01.07.2020, B1 TV)
Astăzi toată lumea care merge la spital este internată „pe” secția cutare sau cutare.
Așa cum multe persoane rămân „pe” telefon.
Prepoziția „pe”, ca și suratele ei, au rolul de a stabili raportul sintactic de subordonare, adică sunt „instrumente gramaticale” Carevasăzică ele nu au un sens evident ca substantivul de exemplu.
„Pe” indică, însă, locul: Stau pe scaun. Sau timpul: A sosit pe zece septembrie etc.
Face și altele, de exemplu însoțește substantivul persoană la cazul acuzativ: Îl cunosc pe Andrei. Și o pățește deseori când e omis: „Legile care le-am adoptat” în loc de „Legile pe care le-am adoptat”.
Așadar, Rămân la telefon și Sunt internat în secția cutare.
Știu, așa vorbesc toate cadrele medicale. E un semn distinctiv, dar nu e corect gramatical.
Folosirea corectă a prepozițiilor FACE BINE LA LIMBĂ!
Gabriela Moraru

Standard
Barbarisme

Capacitate

Greșeala la zi

„Avem o capacitare foarte bună.” (Responsabil în turism, 29.06.2020, B1 TV)
Nu e singurul domnul care vorbește despre prezența turiștilor și gradul de ocupare în hoteluri.
Trebuie să-l dezamăgesc și să-i spun că acest cuvânt – „capacitare” – nu există!
Există substantivul „capacitate” care are cinci sensuri și pe care nu-l putem folosi în enunțul de mai sus, (vezi în DEX).
E oricum ambiguu pentru că nu știu la ce s-a referit vorbitorul: la capacitatea hotelurilor de a caza mulți turiști sau la gradul de ocupare din respectivele hoteluri.
Ceea ce este sigur este că limba română este bombardată de barbarisme, asta este clar. Le inventează semidocții! Feriți-vă!
Barbarismele NU FAC BINE LA LIMBĂ!
Gabriela Moraru

Standard
Numeralul

Numeralul, bată-l vina!

Greșeala la zi

Domnul Radu Buzăianu împreună cu domnul Răzvan Zamfir realizează la postul B1TV emisiunea „Bună, România!
Nu de mult timp, cred că vineri, 26.06.2020, cei doi discutau despre ortografia unui deputat care, în declarație de avere, scrisese „ciasuri”.
Foarte bine că semnalați asemenea derapaje care ne întristează puternic pentru că ne gândim că oamenii aceștia sunt cei care fac legi pentru aceasă țară. Dar nu putem să nu semnalăm că și dumneavoastră o comiteți uneori. Chiar în această emisiune ați precizat că un ceas al domnului parlamentar costă „doisprezece mii de lei”.
Nu, domnule Radu Buzăianu, ceasul costă douăsprezece mii de lei !
Dacă pe unii parlamentari partidele îi aleg după alte criterii, jurnaliștii trebuie să fie un model de exprimare în limba română!
Vă amintesc dumneavoastră și altora că numeralul cardinal are trei valori morfologice: substantivală, adjectivală și adverbială. Adică, bobocule, ce înseamnă asta? Înseamnă că numeralul se va comporta ca acele părți de vorbire numite.
Pentru că am mai vorbit în repetate rânduri despre acest lucru, vă amintesc, domnule Radu Buzăianu, că atunci când un cuvânt capătă valoare adjectivală, se comportă ca un adjectiv: se acordă în gen, număr și caz cu substantivul determinat.
Cum era enunțul dumneavoastră? Care este substantivul pe care îl însoțește numeralul? „Mii” Carevasăzică un substantiv de genul feminin.
Ce să fac dacă numeralul, bietul de el, cunoaște categoria genului! Stați liniștit, numai pentru„ unu” și „doi”.
Domnule jurnalist, veți spune și veți scrie de acum înainte: „douăsprezece mii de lei”, „ora douăsprezece”, „clasa a douăsprezecea” etc.
Și mai aveți scăpări pe care le voi taxa!
Formele corecte ale numeralului cardinal FAC BINE LA LIMBĂ!

Gabriela Moraru

Standard
Vocabular

Sinecură

Un pic de vocabular

De ieri, cuvântul vedetă a devenit substantivul feminin „sinecură”. Asta, după ce oamenii politici au căzut de acord asupra numirilor de șefi ale unor agenții foarte importante. Persoanele numite vor încasa niște salarii mari, mari, de invidiat, după cum spun unii, mai mari decât ale președintelui.
Cuvântul „sinecură” are pluralul „sinecuri” și accentul pe vocala „u”. Sensul acestui substantiv este „slujbă, funcție bine retribuită, care cere muncă minimă sau nu cere nicio muncă”.(DEX)
O întrebare de bun – simț ar fi: și de ce sunt plătiți așa de bine?
Eu aș vreas să văd fișa postului acestor șefi. Și pentru că unii dintre ei au meritul de a fi traseiști politici și foarte vocali pe la televizor, indiferent ce partid slujea în acel moment.
Cunoașterea sensului cuvintelor FACE BINE LA LIMBĂ!
Gabriela Moraru

Standard
Pleonasm

Perspectivă

Greșeala la zi

„N-am nicio perspectivă în viitor.” ( Teodora Tompea, DIGI 24, 19.05. 2020)
Substantivul feminin „perspectivă” are un sens figurat, prezent în enunțul de mai sus. Sensul lui este: „ceea ce se întrevede ca posibil, realizabil în viitor; posibilitatea de dezvoltare și realizare în viitor a ceva sau a cuiva”. (DEX)
Așadar, jurnalista din care am citat a folosit un ditamai pleonasmul. Boală lungă!
Să corectăm!
„N-am nicio perspectivă.”
Pleonasmul NU FACE BINE LA LIMBĂ!
Gabriela Moraru

Standard
Barbarisme, Fără categorie

Temperatură, carantină, clor

Greșeala la zi

De ceva vreme suntem „termometrizați! Așa cum suntem și „carantinați” !!!
În aceeași linie, „apa este clorinată”. (Adriana Stere, 10.06.2020, PRO TV)
Există trei cuvinte simple, cunoscute de toată lumea: temperatură, carantină și clor.
În românește spunem: a măsura / a lua temperatura, a pune în carantină / a institui carantina și a pune clor în apă / a dezinfecta apa piscinelor cu clor etc.
Molima limbariței este foarte periculoasă pentru limba română! Fenomenul supărător este amplificat și de faptul că, imediat ce auzim aceste cuvinte, le preluăm. Nu ne trece prin cap să verificăm în dicționar dacă ele există sau nu. Și am avut timp.Am fost în carantină!
Berbarismele NU FAC BINE LA LIMBĂ!
Gabriela Moraru

Standard
Poveste

Carantina, o poveste tristă!

Scurta poveste a domniței CARANTINĂ

Și aș adăuga și tristă. Pentru că, trebuie să știți că această domniță, care nu e venită de mult în împărăția noastră, nu a avut parte de prea multă atenție, din fericire aș spune eu.
A poposit pe meleagurile noastre din îndepărtata ÎMPĂRĂȚIE A LIMBII RUSE cunoscută acolo sub numele de „karantin”, iar în stepele rusești a ajuns din frumoasa și bogata ÎMPĂRĂȚIE A LIMBII FRANCEZE.
Dar de ce este nefericită această domniță? Pentru că în ultima vreme i-a fost uzurpat locul de tot felul de ageamii care nu-i fac rău numai ei, ci întregii împărății.
Ascultați si dumneavoastră ce termeni folosesc unii care vorbesc mult și pe care îi preiau cu voioșie și ceilalți vorbitori mai puțin atenți: „a carantina”, „carantinați” etc.
Sigur că o perioadă de carantină nu e plăcută, dar e necesară. Iar singurul termen pentru a denumi „izolarea preventivă a unei persoane sau a unei colectivități care a fost în contact cu un bolnav contagios sau care vine dintr-o regiune unde există o epidemie” este CARANTINĂ! Așa scrie la catastif!

Gabriela Moraru

Standard
Poveste

POVEȘTI DE CARANTINĂ

REVANȘA

În dimineața de după afișarea rezultatelor la bacalaureat, telefonul a început să sune parcă mai tare ca niciodată. Tocmai azi când puteam să dorm mai mult?
– Alo?
– Casa absolventei Ela Marinescu?
Mi s-a părut extraordinar să întrebe cineva așa.
– Da, zic!
– La telefon este diriginta ta, Marinescu. Te-am sunat să îți spun că te aștept duminică la școală să îți ridici premiul. Știu că voi acum învățați pentru facultate, dar insist să vii! Și felicitări pentru excelentul rezultat de la examen!
Diriginta m-a sunat și m-a felicitat, ea care era o persoană așa rece și distantă. Eu aveam impresia, când o vedeam că se uită de pe podiumul de la catedră undeva pe deasupra noastră, că e în altă lume în care nu există copii.
-Mulțumesc! Sigur voi veni la școală!
Așadar, a venit ziua când pot să merg la liceu fără să fiu elevă! Minunat!
O astfel de întâlnire trebuie pregătită.
Nu știu ce faci tu astăzi la sfârșitul orelor, dar noi aveam un ritual de la care nu ne abăteam, cu toate riscurile .Ne adunam în baia fetelor și, aliniate în fața oglinzilor începeam operația de înfrumusețare. Mioara era maestră. Blondă, cu părul scurt, începea taparea. Își tapa părul temeinic, încât , nu de puține ori, auzise întrebarea „Fetițo, ce e cu claia aia de păr în capul tău? Chiar dacă pericolul plutea în aer, nici moartă nu ar fi renunțat.
Alte fete se machiau discret și aveau grijă, până ce ies din clădirea liceului, să își pună ochelari de soare indiferent de vreme!
Eu nu-mi tapam părul pentru că îl aveam strâns la spate și îndrăzneala de a-mi lăsa pletele în vânt era prea mare. Dar acum…
Duminică! O zi cu soare, caldă, frumoasă! Festivitățile de început și de sfârșit de an se țineau în curtea interioară a liceului. Acolo sunt niște scări care duc spre intrarea în clădire și unde se puneau mesele acoperite cu fețe de masă din pluș, roșii ca focul. Pe mese se îngrămădeau cărți și diplome vegheate de profesorii care vor striga premianții și de către conducera școlii.
Curtea era plină de elevi. Spun elevi pentru că toată lumea era îmbrăcată în uniforme.
A venit și rândul clasei mele. Diriginta a început să strige premianții. Bineînțeles, prima a fost Crina, o fată pe care nu o prea simpatiza nimeni, nu din vina ei, ci din pricină că era singura pe care diriginta o plăcea. A doua a fost Mia spre care se îndrepta toată afecțiunea noastră. Era o fată care nu locuia în București, care făcea un efort mai mare decât noi să ajungă la școală și pe care noi o consideram cea mai bună la învățătură. Fetele au urcat treptele și, după ce au oferit florile aduse doamnei dirigine și Crina, bineînțeles și directoarei, au primit premiile și au coborât.
A venit apoi rândul meu. Mi-am auzit numele. M-am strecurat printre colegii mei și am apărut. M-am oprit o clipă înainte să urc treptele și am tras aer în piept. Apoi, ca o vedetă pe covorul roșu, am început să urc treptele încet, înceeet.
Efectul a fost garantat! Purtam o rochie roșie cu margarete albe mari, strânsă pe talie (aveam și de ce, pentru că eram suplă și aveam o talie de învidiat, de ce să nu fie pusă în valoare?). Rochia avea volane în jurul decolteului și la mânecile care ajungeau până la cot. În mers, poalele ei se mișcau jucăușe în dreapta și în stânga. Părul meu acum liber flutura și el victorios, scăpat din strânsoarea de ani. Dar piesa de rezistență a fost bretonul. Îmi ajungea până în ochi ca răspuns la îndemnul „Lasă-ți, fetițo, fruntea liberă!”Prin el am privit prezidul și am văzut clar indignarea. Dar nimeni nu a deschis gura.
M-am îndreptat spre diriginta mea care, până și la banchetul de la terminarea liceului ne-a lăsat singuri pentru că a prins-o ploaia după ce fusese la coafor, și am luat din mâna ei diploma și cărțile pe care, am văzut mai târziu, nu scrisese nimic. S-a uitat la mine prin ochelarii ei cu multe dioptrii care-i făceau ochii mici de tot, aproape ca vârful acului. Dar nu s-a produs niciun schimb.
În piesa mea nu existau flori!
Gabriela Moraru

Gabriela Moraru

Standard