ȘCOALA DE DUMINICĂ PROZODIA (11)

POEZIA CU FORMĂ FIXĂ

RONDELUL

Rondelul este poezia cu formă fixă care apare în secolul al XIV-lea în Franța. Și, dacă vrei să cunoști un model de rondel, citește „Primăvara sau reînnoirea” de Charles d’ Orléans. Sau citește rondelurile lui Villon sau Clément Marot.

Eu îți propun un rondel românesc aparținând lui Alexandru Macedonski, „Rondelul rozelor ce mor” din volumul „Poema rondelurilor”.

Nu înainte de a-ți spune că rondelul are 13 versuri grupate în trei strofe (catrene) și un vers independent, două rime, iar primele două versuri sunt reluate ca refren la mijlocul și la sfîrșitul poeziei.

„E vremea rozelor ce mor,

Mor în grădini, și mor și-n mine –

Ș-au fost atât de viață pline,

Și azi se sting așa ușor.

În tot se simte un fior.

O jale e în orișicine.

E vremea rozelor ce mor –

Mor în grădini, și mor și-n mine.

Pe sub amurgu-ntristător

Curg vălmășaguri de suspine,

Și-n marea noapte care vine

Duioase-și pleacă fruntea lor…-

E vremea rozelor ce mor. ( Alexandru Macedonski, „Rondelul rozelor ce mor”)

Deși tonalitatea este melancolică și adevărul spus de text ne întristează, remarcă, te rog, muzicalitatea rondelului. Și, dacă ne amintim din când în când că ne ofilim și pierim ca rozele poetului, acest adevăr nu te împiedică să trăiești. Frumos!

Prozodia FACE BINE LA LIMBĂ!

Gabriela Moraru

ȘCOALA DE DUMINICĂ PROZODIA (9)

POEZIA CU FORMĂ FIXĂ

GAZELUL

Prin excelență, gazelul este o poezie erotică. Este alcătuit din distihuri. Pot fi de la cinci la cincisprezece distihuri. Specific acestei specii lirice este faptul că rima primului distih se regăsește la fiecare al doilea vers al distihurilor poeziei (aa, ba, ca etc).

Gazelul este prezent, mai întâi, în literatura persană (Saadi, Hafez) de unde este preluat în poezia europeană.

Eminescu scrie la noi un gazel care precede poemul „Călin (File de poveste)”:

„Toamna frunzele colindă,

Sun-un grier sub o grindă,

Vântul jalnic bate-n geamuri

Cu o mână tremurândă,

Iară tu la gura sobei

Stai ca somnul să te prindă.

Ce tresari din vis deodată?

Tu auzi pășind în tindă –

E iubitul care vine

De mijloc să te cuprindă

și în fața ta frumoasă

O să ție o oglindă,

Să te vezi pe tine însăți

Visătoare, surâzândă.”

Și Coșbuc compune gazeluri, dar schimbă tema. Îți amintești celebrul distih?

„O luptă-i viața; deci te luptă

Cu dragoste de ea, cu dor.” (G. Coșbuc, „Lupta vieții”)

Prozodia FACE BINE LA LIMBĂ!

Gabriela Moraru

ȘCOALA DE DUMINICĂ PROZODIA (8)

POEZIA CU FORMĂ FIXĂ

Sunt creații în care poeții respectă și alte reguli prozodice decât cele despre care am vorbit până acum. Iar creațiile acestea sunt poeziile cu formă fixă care au o structură formală impusă de reguli.

Sonetul, gazelul, glosa și rondelul sunt astfel de creații.

Petrarca, Shaskepeare, Michelangelo Buonnarroti sunt autori de sonete celebre.

Sonetul este poezia cu formă fixă alcătuită din patru strofe (două catrene și două terține – sonetul italian sau trei catrene și un distih – sonetul englezesc), fiecare vers este un endecasilab (11 silabe), ritmul este iambic și există patru sau cinci rime a căror dispunere te invit să o descopri.

„Slăvite fie loc și ceas, și clipă,

meleag și an, și anotimp, și lună,

când am simțit din ochii tăi, stăpână,

iubirea-n pieptul meu cum se-nfiripă.

Și-n veci slăvit-a lacrimei risipă

în care-am plâns cu dragostea-împreună,

și rănile ce-n sînul meu se-adună,

și-n inimă săgeata-nfiptă-n pripă.

Slăvite fie vorbele ce-n zare

(o, câte!)-am rostit chemând spre tine,

și dorul meu, și lacrimile-amare.

și versul scris ce faima ta prin mine

o spune lumii-ntregi, și gândul care

e doar al tău și neîmpărțit cu nime.”(Francesco Petrarca, „Canțonierul LXI”) (Va urma)


Prozodia FACE BINE LA LIMBĂ! Și la cultură!

Gabriela Moraru

Cererea

, Greșeala la zi

Dacă citiți o cerere, veți afla multe despre mentalitatea noastră. Dincolo de regulile pe care trebuie să le cunoști (formula de început, de încheiere, formulele tipice – subsemnatul,….- locul semnăturii și al datei, limbajul, corectitudinea gramaticală etc.,atunci când ne adresăm unui director, ministru, cu alte cuvinte, unui funcționar, simțim nevoia să-i câștigăm bunăvoința printr-un limbaj reverențios.
Trebuie să știm că respectivul – director, ministru, președinte – se află în slujba noastră și el ne servește pe noi. Nu ne face o favoare că aprobă cererea sau, nu pentru că nu am folosit „stimate” , „cu mulțumiri” etc., cerea noastră nu a fost aprobată.
Deci scriem numai „Domnule Director / Doamnă Directoare, Ministru, Președinte,” etc. și eliminăm pentru totdeauna „cu mulțumiri” sau mai știu eu ce formulă considerată infailibilă pentru câștigarea bunăvoinței.
Și o observație: scriem cu litere mari numele funcției, prin tradiție, în formula de adresare într-o cerere. Substantivele respective sunt comune. De exemplu: „I-am luat un interviu ministrului Culturii.”
Scrierea corectă a unei cereri FACE BINE LA LIMBĂ! ȘI LA DEMNITATE!

Gabriela Moraru

Arta poetică

Pastila de cultură

Pentru că am vorbit despre arta poetică a poeților, este bine să aflăm și despre artele poetice, acele „lucrări teoretice care au apărut de-a lungul timpului şi care discutau principiile, limitele, legile esenţiale ale artei literare în general, ale poeziei în special”. („Dicţionarul de termeni literari”)
Voi numi astfel de lucrări: „Poetica” lui Aristotel, „Arta poetică” a lui Nicolas Boileau sau prefaţa la drama „Cromwell” a lui Victor Hugo.
Iată şi câte o idee din cele trei lucrări.
Aristotel: poezia este mimesis (imitaţie), ea purifică sufletul prin procesul cathartic.
Nicolas Boileau (sintetizează principiile clasicismului) :afirmă primatul raţiunii în opera de artă care trebuie să exprime adevărul; în opera literară trebuie îmbinat utilul cu plăcutul etc.
Victor Hugo (prefaţa la drama „Cromwell” reprezintă manifestul romantismului): la baza artei stă fantezia; erou excepţional surprins în împrejurări excepţionale, cultivarea unor noi teme precum natura, istoria, folclorul etc.
Puţină cultură FACE BINE LA LIMBĂ!

Gabriela Moraru