ȘCOALA DE DUMINICĂ PROZODIA (5)

RIMA

Am ajuns la un procedeu poetic, rima, care este o potrivire a versurilor în silaba lor finală, începând cu ultima vocală accentuată. Este procedeul pe care îl remarcăm ușor și care unora li se pare foarte simplu!

Rima este masculină când accentul cade pe ultima silabă și feminină când accentul cade pe silaba penultimă:

„La pașa vine un arab

Cu ochii stinși, cu graiul slab.”(George Coșbuc, „El Zorab”)

„Peste vîrf de rămurele

Trec în stoluri rândunele.” (Mihai Eminescu, Ce te legeni”)

După succesiunea rimei (poziția lor în strofă) rimele pot fi împerecheate, încrucișate, îmbrățișate.

Rima împerecheată are schema a-a, b-b, adică rimează versurile două câte două:

Vezi, rândunele se duc,-a

Se scutur frunzele de nuc, a

S-așază bruma peste vii – b

De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii? – b (Mihai Eminescu, „De ce nu-mi vii”)

Rima încrucișată are schema a-b, a-b (Rimează versurile unu și trei, doi și patru):

„Somnoroase păsărele -a

Pe la cuiburi se adună, -b

Se acund în rămurele -a

Noapte bună!”-b (Mihai Eminescu, „Somnosoase păsărele„)

Rima îmbrățișată are schema a-b- b-a. Versurile unu și patru țin într-o îmbățișare versurile doi și trei:

„Pășește-n țarină semănătorul -a

Și-n brazda neagră, umedă de rouă, -b

Aruncă-ntr-un noroc viața nouă, -b

Pe care va lega-o viitorul.”-a (Alexandru Vlahuță, „Semănătorul”) (Va urma)

Prozodia FACE BINE LA LIMBĂ!

Gabriela Moraru