Pe câți dintre noi nu ne-a vizitat muza? Câți dintre noi nu fredonează cântece de tot felul, iar textul lor este numit, fără excepție, versuri? Rimează „mama mea” cu „viața mea”, gata, avem versuri.
Carevasăzică, zicem poezie și ne gândim la rimă. Vorba poetului:
„E ușor a scrie versuri
Când nimic nu ai a spune,
Înșirând cuvinte goale
Ce din coadă au să sune.”( Mihai Eminescu, „Criticilor mei”)
Prozodia este o parte a poeticii care se ocupă cu studiul versificației. Mai clar, este arta de a scrie versuri ținând cont de anumite tehnici: ritm, măsură, rimă.
Să începem călătoria în lumea prozodiei cu versul. Am aflat de când eram mici că versul este un rând dintr-o poezie. Dacă sunt respectate ritmul, rima și măsura, versul este clasic. E ușor să-l identifici. Trebuie să faci exerciții de citire cu voce tare a poeziei și să observi unde faci pauză. Zic să citești de mai multe ori (și la examen) ca să poți înțele ce citești! Să începem cu un poet clasic.
„Așezat la gura sobei noaptea pe când viscolește
Privesc focul, scump tovarăș, care vesel pălpîiește,
Și prin flacăra albastră vreascurilor de aluni
Văd trecând în zbor fantastic a poveștilor minuni.” (Vaile Alecsandri, „La gura sobei)
Ai făcut pauză când ai citit textul la sfârșitul fiecărui vers? Cu siguranță! Voi reveni la această strofă ca să observi că sunt respectate regulile de ritm , măsură rimă. (Va urma)
Prozodia FACE BINE LA LIMBĂ! Și la auz!
Gabriela Moraru