În fabule, animalele vorbesc, se supără, se ceartă, se laudă! Sunt șirete ca vulpea care îl lingușește pe corb, iar acesta, orgolios, rezonează la toate laudele ei, admiratoare fără rezerve a vocii„ suave” a corbului! Și deschide gura ca să ne încânte cu vocea lui și scapă cașul furat pe care vulpea îl va savura. A învățat din această pățanie corbul nostru ceva? Citește fabula lui Jean de La Fontaine, „Corbul și vulpea”!
Fabulistul le-a atribuit animalelor însușiri și manifestări omenești. Acest procedeu literar se numește personificare.
Nu numai animelele pot fi personificate, ci și lucrurile, fenomenele naturii și chiar unele idei abstracte.
Iată câteva exemple.
„Bătrâne Olt! Cu buza arsă
Îți sărutăm unda căruntă.” (Octavian Goga, „Oltul”)
Oltul este un simbol al eternității spațiului românesc. Lui ne închinăm cu evlavie și speranță.
Personificarea este susținută de cele două epitete în oglindă: („buza”) „arsă” și („unda”) „căruntă”și de inversiunea „bătrâne”. Adresarea directă întărește ideea legăturii profunde dintre om și universul natural.
„Împărat slăvit e codrul,
Neamuri mii îi cresc sub poale.”( Mihai Eminescu, „Povestea codrului”)
O imagine a lumii care este ocrotită de codru . El apare maestuos, imperial, etern. (Va urma)
Figurile de stil FAC BINE LA LIMBĂ!
Gabriela Moraru
Sa vorbim corect românește - poveștile limbii române 