Poveste

Povești de carantină

POCESTI DE CARANTINĂ

CORCODUȘUL

Când deschid fereastra și casa se umple de mireasmă și zumzet de albine, când privirea cuprinde un buchet uriaș de flori albe, mărunte care vibrează la orice adiere a vântului, știu că minunea s-a înfăptuit. Din nou, corcodușul din grădină a înflorit!
La fereastra mea de la etajul întâi al casei ieftine ajungeau toate ramurile pomului susținute de un trunchi drept și acoperit de o scoarță crăpată din loc în loc pe care urcau furnicile în grabă. În jurul pomului se întindeau florile plantate de domnu Jean care le bibilea toată ziua în timp ce bolborosea ceva. Uneori îl auzeam pomenind numele vreunui sfânt precum Agopie, făcătorul de copci! Și trebuie să fiu corectă cu domnu Jean și strădania lui cu florile. Toată vara era foarte plăcut să stai afară, de obicei pe scările de la intrare încălzite de soarele de peste zi, și să te lași îmbătat de mirosul reginei-nopții!
Florile din grădină nu erau pretențiose. Erau flori obișnuite: petunii în diferite culori, gura-leului, tufănici, crini albi și, din loc în loc, uneori, năsturei și paseluțe și rar, un trandafir.
Niciodată nu am avut impresia că existența corcodușului ale cărui ramuri ajungeau până la acoperiș le-ar fi uzurpat dreptul la viață florilor din grădină.
De la o vreme, domnu Jean inclusese în bodogăneala dumnealui și corcodușul. Vina pomului meu era că face umbră și nu cresc florile! Trebuie să-i spun grădinarului amator că pentru mine cele mai frumoase flori sunt cele ale corcodușului. Deși nu par deloc spectaculoase. Sunt flori mici și albe, cu petale delicate care, când se deschid, lasă să iasă la lumină staminele fine care se termină cu o mărgică minusculă, galbenă, uneori în formă de inimioară. Așa le vedeam eu!
Îmi plăcea să urmăresc albinele care se strecurau cu greu în flori, deranjând ordinea petalelor, până ce nu se mai vedea decât partea belicoasă a lucrătoarelor din stup. Când își terminau treaba, plecau zumzăind să viziteze și altă floricică și apoi, pline de nectar, să zboare puțin îngreunate spre casa lor unde se fabrica mierea.
Domnu Jean era vecinul meu de la parter. Era căsătorit de mulți ani cu Jeni și amândoi veniseră din Moldova. Dar pe domnu Jean l-am întâlnit târziu, iar motivul absenței lui îndelungate era șoptit de mama: fusese închis pentru un lucru grav. Mărunțel la trup, blond spălăcit, domnu Jean era un spilcuit! Avea mare grijă de podoaba lui capilară, câtă mai rămăsese, odată deasă și creață. Acum își pieptăna părul cu cărare într-o parte și-și aranja onduleurile cu mare atenție. Se certa des cu Jeni, o femeie mai inteligentă decât el, dar care avea puterea să se împace cu el de fiecare dată.
Nu-mi amintesc cu exactitate când corcoduțul meu a devenit pentru domnu Jean inamicul public numărul unu. Am aflat târziu că îi pusese gând rău.
Nu știu dacă tu ai vreun pom prin preajma casei tale de care să te bucuri de la momentul când explodează florile până când îți va dărui cu generozitate fructele. Eu mă bucuram împrună cu prietenii mei de corcoduș. Când apăreau fructele și creșteau ceva, se știa că vom degusta poamele verzi, în pofida avertismentului mamei care mă atenționa că, dacă mănânc fructe verzi, mă va durea burta. Nu puteam s-o ascult așa cum nimeni de pe strada mea nu-și asculta mama într-o astfel de împrejurare. Adunam fructele verzi și apoi luam una câte una din căușul palmei și o mâncam. Niciodată jaful pe care îl făceam pomului înainte de vreme nu a dus la împuținarea recoltei! Când se coceau, fructele erau rotunde și roșii. Păstrau ceva acreală, dar erau gustoase, chiar dacă pulpa corcodușei era considerabil redusă de sâmburele prea mare care se lăfăia în interior.
Într-o zi, când m-am întors de la școală, ceva era schimbat în curtea casei mele. La început nu am înțeles ce s-a întâmplat, dar, apoi, un val uriaș m-a plesnit drept în față și m-a doborât. Corcodușul nu mai era! Nici urmă de el. Curtea părea pustie și săracă și nimic nu împiedica privirea să se lipească de zidul casei vopsite în alb. Era urât, urât de tot!. Lacrimile au început să-mi curgă șiroaie fără să pot să le opresc.
Domnu Jean îmi omorâse corcodușul!
Gabriela Moraru

Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s