ȘCOALA DE DUMINICĂ PROZODIA (2)

Versul clasic este contestat de poeții simboloști pentru că ei refuză monotonia ritmică a poeziei tradiționale. Și moderniștii îl vor părăsi, chiar vor merge mai departe cu inovațiile (de exemplu, vor începe orice propoziție sau frază cu literă mare, nu ca în poezia tradițională unde fiecare vers începe cu literă mare).

Versul liber, favoritul poeților simboliști și moderniști, este un vers în care regulile de rimă, ritm,și măsură sunt aplicate după voie.

„Ei cer să cânt…durerea mea adâncă

S-o lustruiesc în rime și-n cadențe.” (Mihai Eminescu, „Odin și Poetul”)

Iată că înainte de simboliști, versul liber era folosit!

Citește versul cu voce tare! Ai făcut o pauză la mijlocul versului întâi și nu te-ai oprit după primul vers? Foarte bine! Pauza este semnalată de cele trei puncte și ea delimitează cele două enunțuri: „Ei cer să cânt” și „durerea mea adâncă / S-o lustruiesc în rime și-n cadențe.”

Și puțină analiză. Nu strică.

Ai recunoscut metafora creației, „să cânt”. Creatorului i se cere să creeze, iar sursa operei sale este propria suferință. Refuză (vezi întreaga poezie) să se adreseze unui cititor superficial care îi cere creații superficiale.

Și niște versuri cunoscute. Te las pe tine să observi unde trebuie să faci pauză.

„Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

și nu ucid

cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc

în calea mea

în flori, în ochi, pe buze ori morminte.”(Lucian Blaga, „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”)

Versul liber FACE BINE LA LIMBĂ! Și la logică!

Gabriela Moraru