Verbul

ȘCOALA DE DUMINICĂ Greșeli de top

Errare humanum est, perseverare diabolicum!

Tot despre un verb vorbesc și astăzi. (Am vorbit mult despre el, dar…)

Verbul „a trebui” .

Acest verb este unul impersonal și unipersonal. De aici i se trage!

Impersonal înseamnă că verbul respectiv nu admite prezența unui subiect – o persoană – , adică acțiunea nu este făcută de o persoană.

Trebuie să te grăbești!

Dar, după cum știu cunoscătorii, cere să fie urmat de o propoziție subiectivă.

Unipersonal înseamnă că acest verb are formă numai pentru o persoană. Iată formele verbului „a trebui”:

indicativ prezent persoana a III-a singular – trebuie;

imperfect persoana a III-a singular – trebuia, plural – trebuiau;

viitor persoana a III -a singular – va trebui , plural – vor trebui;

conjunctiv prezent persoana a III-a – să trebuiască.

Unde apar greșelile? La indicativ prezent. trebuiește, trebuiesc!

Spunem și scriem trebuie!

Folosirea corectă a verbului „a trebui” FACE BINE LA LIMBĂ!

Gabriela Moraru

Standard
Numeralul

ȘCOALA DE DUMINICĂ Greșeli de top

Errare humanum est, perseverare diabolicum!

O greșeală pe care o întâlnim des vizează numeralul. Totul pornește de la faptul că uităm că numeralul cunoaște și el categoria genului, dar numai pentru 1 și 2. Și că poate avea valoare adjectivală, adică se acordă cu substantivul pe care îl însoțește.

Spunem fără greșeală două fete. Dar spunem: doisprezece fete, clasa a doisprezecea, ora doisprezece.

Formele numeralului pentru cele care cunosc categoria genului sunt:

unuluna, doidouă, al doileaa doua, doisprezecedouăsprezece, douăzeci și doi – douăzeci și două etc.

Se spune corect: o mie și unul de motive, o mie și una de nopți, ora două, clasa a douăsprezecea, ora douăsprezece etc.

Cum răspunzi când te întreabă cineva cât e ceasul? Doi sau două, doisprezece sau douăsprezece?

Și în situația când răspunsul tău nu conține cuvântul „oră”, vei răspunde fără ezitare : două, douăsprezece!

Și, pentru că suntem la numeral, îți reamintesc că se spune corect: paisprezece, șaisprezece, șaptesprezece, optsprezece, al optulea, al milionulea! Și, cum în limba română de cele mai multe ori pronunțăm cum scriem, articulează bine numeralele scrise mai sus și nu adăuga și alte sunete! Optsprezece scriem, optsprezece zicem!

Formele corecte ale numeralului FAC BINE LA LIMBĂ!

Gabriela Moraru

Greșeli de top

Standard
Pleonasm, Verbul

ȘCOALA DE DUMINICĂ Greșeli de top!

Errare humanum est, perseverare diabolicum!

Astăzi despre un verb care suportă din partea noastră muuulte intervenții. Este foarte cunoscut, folosit, știut, indispensabil. La două vorbe, hop și el! Este verbul „a avea”. Și greșeala despre care vorbim este foarte des întâlnită.

Care este forma corectă a verbului „a avea” la conjunctiv prezent?

Forma lui de conjunctiv prezent, persoana a III-a este una singură: să aibă! Cu”ă”, nu cu „e”, nu cu „vă” sau „ve”. Nu e corect să aibe, să aivă, să aive! Corect: să aibă!

A doua greșeală de top este un pleonasm: „a rezuma pe scurt”.

Sensul verbului „a rezuma” este „a reda pe scurt esențialul unei lucrări, al unei expuneri”. (DEX)

Așadar spunem și scriem „a rezuma o lucrare, un roman etc. Înseamnă să prezentăm conținutul pe scurt.

Corectarea greșelilor FACE BINE LA LIMBĂ!

Gabriela Moraru

Standard
Accent corect, Pleonasm

ȘCOALA DE DUMINICĂ Greșeli de top!

Errare humanum est, perseverare, diabolicum!

Sigur, suntem oameni, nu suntem perfecți. Greșim. Problema apare când nu vrem să corectăm.

Astăzi două greșeli repetate până la exasperare de jurnaliști de la diferite posturi de televiziune.

Prima greșeală este una de accentuare și, despre ea, am vorbit de muuulte ori!

Substantivul „butelie”a fost des folosit la posturile de televiziune pentru că obiectul numit a dus la nenorociri. Doamne ferește!

Acest substantiv este împrumutat din limba franceză: bouteille. Iar limba română respectă accentuarea din limba de unde împrumută. Accentul cade pe vocala „e”.

La fel și în limba română: bu – te – li- e. Adică pe silaba a treia de la sfârșitul cuvântului.

A doua greșeală: comentatorii sportivi care au de lucru în aceste zile spun „s-au calificat mai departe”.

Este un pleonasm pentru că „a se califica” înseamnă în acest caz „a obține (în urma rezultatelor favorabile) dreptul de a participa la o etapă superioară într-o competiție sau într-o probă sportivă, culturală etc.”(DEX)

A greși e omenește, a persevera în greșeală este grav, extrem de grav, ca să nu spun diavolesc.

A te corecta FACE BINE LA LIMBĂ!

Gabriela Moraru

Standard
Pastila de cultură, Pastila de literatură, Teorie literară

ȘCOALA DE DUMINICĂ PROZODIA (11)

POEZIA CU FORMĂ FIXĂ

RONDELUL

Rondelul este poezia cu formă fixă care apare în secolul al XIV-lea în Franța. Și, dacă vrei să cunoști un model de rondel, citește „Primăvara sau reînnoirea” de Charles d’ Orléans. Sau citește rondelurile lui Villon sau Clément Marot.

Eu îți propun un rondel românesc aparținând lui Alexandru Macedonski, „Rondelul rozelor ce mor” din volumul „Poema rondelurilor”.

Nu înainte de a-ți spune că rondelul are 13 versuri grupate în trei strofe (catrene) și un vers independent, două rime, iar primele două versuri sunt reluate ca refren la mijlocul și la sfîrșitul poeziei.

E vremea rozelor ce mor,

Mor în grădini, și mor și-n mine

Ș-au fost atât de viață pline,

Și azi se sting așa ușor.

În tot se simte un fior.

O jale e în orișicine.

E vremea rozelor ce mor

Mor în grădini, și mor și-n mine.

Pe sub amurgu-ntristător

Curg vălmășaguri de suspine,

Și-n marea noapte care vine

Duioase-și pleacă fruntea lor…-

E vremea rozelor ce mor. ( Alexandru Macedonski, „Rondelul rozelor ce mor”)

Deși tonalitatea este melancolică și adevărul spus de text ne întristează, remarcă, te rog, muzicalitatea rondelului. Și, dacă ne amintim din când în când că ne ofilim și pierim ca rozele poetului, acest adevăr nu te împiedică să trăiești. Frumos!

Prozodia FACE BINE LA LIMBĂ!

Gabriela Moraru

Standard
Teorie literară

ȘCOALA DE DUMINICĂ PROZODIA (10)

POEZIA CU FORMĂ FIXĂ

GLOSA

Greu de scris o astfel de poezie! Pentru că poetul trebuie să respecte tema impusă, dar și forma care este destul de complicată.

Mai întâi, glosa trebuie să aibă un conținut gnomic sau filosofic.

Nu te speria , îți explic cuvântul „gnomic”. Este un substantiv preluat din limba franceză care înseamnă „părere”, „sentință”. Cu alte cuvinte, glosa este o creație în care poetul exprimă în mod sentențios, uneori didactic, un adevăr.

Din punct de vere formal, glosa începe cu o strofă – temă care impune și numărul de strofe: câte versuri are prima strofă, atâtea strofe se regăsesc în poezie. Nu le numeri pe prima și pe ultima care reia strofa – temă invers.

Bun! Fiecare vers din strofa inițială este comentat începând cu a doua strofă și inclus în ea ca ultim vers.

După cum te aștepți, pentru că este așa de complicată, această poezie cu formă fixă a fost destul de rar abordată de poeți.

Eminescu a creat o glosă perfectă. Am să reproduc primele două strofe invitându-te să citești toată poezia și să meditezi asupra celor spuse de creator!

„Vreme trece, vreme vine,

Toate-s vechi și nouă toate;

Ce e rău și ce e bine

Tu te-ntreabă și socoate;

Nu spera și nu ai teamă,

Ce e val ca valul trece;

De te-ndeamnă, de te cheamă,

Tu rămâi la toate rece.

Multe trec pe dinainte,

În auz ne sună multe,

Cine ține toate minte

Și ar sta să le asculte?…

Tu așază-te deoparte.

Regăsindu-te pe tine,

Când cu zgomote deșarte

Vreme trece, vreme vine.” (Mihai Eminescu, „Glossă”) (Eminescu preferă ortografierea substantivului „gloasă” cu doi „s”.)

Prozodia FACE BINE LA LIMBĂ!

Gabriela Moraru

Standard
Vocabular

REZILIENȚĂ

Auzim de ceva vreme despre „Planul Național de Redresare și Reziliență”. Unul dintre termeni ne atrage atenția: „reziliență”. Și pentru că, în dicționarele mai vechi, acest substantiv feminin apare ca un termen monosemantic (cu un singur sens). Mai mult, el este un cuvânt de specialitate care înseamnă „mărime caracteristică pentru comportarea materialelor la solicitările prin șoc (…).”(Vezi explicația completă în DEX!)

Mai târziu, cuvântul devine polisemantic (cu mai multe sensuri). Iată-le!

1. „Capacitatea unui corp de a reveni la forma și dimensiunile inițiale după deformare.”

2. „Capacitatea cuiva de a reveni la normalitate după suferirea unui șoc (emoțional, economic etc.)”

Aștept cu interes și speranță revenirea noastră la normalitate, deși mă întreb ce înseamnă normalitate!

Cunoașterea sensului unui cuvânt FACE BINE LA LIMBĂ!

Gabriela Moraru

Standard
Pastila de cultură, Pastila de literatură, Teorie literară

ȘCOALA DE DUMINICĂ PROZODIA (9)

POEZIA CU FORMĂ FIXĂ

GAZELUL

Prin excelență, gazelul este o poezie erotică. Este alcătuit din distihuri. Pot fi de la cinci la cincisprezece distihuri. Specific acestei specii lirice este faptul că rima primului distih se regăsește la fiecare al doilea vers al distihurilor poeziei (aa, ba, ca etc).

Gazelul este prezent, mai întâi, în literatura persană (Saadi, Hafez) de unde este preluat în poezia europeană.

Eminescu scrie la noi un gazel care precede poemul „Călin (File de poveste)”:

„Toamna frunzele colin,

Sun-un grier sub o grin,

Vântul jalnic bate-n geamuri

Cu o mână tremurân,

Iară tu la gura sobei

Stai ca somnul să te prin.

Ce tresari din vis deodată?

Tu auzi pășind în tin

E iubitul care vine

De mijloc să te cuprin

și în fața ta frumoasă

O să ție o oglin,

Să te vezi pe tine însăți

Visătoare, surâzân.”

Și Coșbuc compune gazeluri, dar schimbă tema. Îți amintești celebrul distih?

„O luptă-i viața; deci te luptă

Cu dragoste de ea, cu dor.” (G. Coșbuc, „Lupta vieții”)

Prozodia FACE BINE LA LIMBĂ!

Gabriela Moraru

Standard
Pastila de cultură, Pastila de literatură, Teorie literară

ȘCOALA DE DUMINICĂ PROZODIA (8)

POEZIA CU FORMĂ FIXĂ

Sunt creații în care poeții respectă și alte reguli prozodice decât cele despre care am vorbit până acum. Iar creațiile acestea sunt poeziile cu formă fixă care au o structură formală impusă de reguli.

Sonetul, gazelul, glosa și rondelul sunt astfel de creații.

Petrarca, Shaskepeare, Michelangelo Buonnarroti sunt autori de sonete celebre.

Sonetul este poezia cu formă fixă alcătuită din patru strofe (două catrene și două terține – sonetul italian sau trei catrene și un distih – sonetul englezesc), fiecare vers este un endecasilab (11 silabe), ritmul este iambic și există patru sau cinci rime a căror dispunere te invit să o descopri.

„Slăvite fie loc și ceas, și clipă,

meleag și an, și anotimp, și lună,

când am simțit din ochii tăi, stăpână,

iubirea-n pieptul meu cum se-nfiripă.

Și-n veci slăvit-a lacrimei risipă

în care-am plâns cu dragostea-împreună,

și rănile ce-n sînul meu se-adună,

și-n inimă săgeata-nfiptă-n pripă.

Slăvite fie vorbele ce-n zare

(o, câte!)-am rostit chemând spre tine,

și dorul meu, și lacrimile-amare.

și versul scris ce faima ta prin mine

o spune lumii-ntregi, și gândul care

e doar al tău și neîmpărțit cu nime.”(Francesco Petrarca, „Canțonierul LXI”) (Va urma)


Prozodia FACE BINE LA LIMBĂ! Și la cultură!

Gabriela Moraru
Standard
Teorie literară

ȘCOALA DE DUMINICĂ PROZODIA (7)

MĂSURA

Ușor de stabilit măsura unui vers! Pentru că nu trebuie decât să numeri silabele versului respectiv. Mulți dintre voi au avut să stabilească măsura unui text poetic dat la examene. Și, dacă nu erau indicate versurile, ca să iei punctajul maxim , trebuia să stabilești numărul de silabe la două versuri consecutive, pentru că pot apărea diferențe.

Iată un exemplu:

„A fost odată ca-n povești,

A fost ca niciodată,

Din rude mari împărătești,

O prea frumoasă fată.” (Mihai Eminescu, „Luceafărul”)

Să numărăm!

A – fost – o – da – tă – ca-n – po – vești ,- 8 silabe

A – fost – ca – ni- cio – da – tă, (…) – 7 silabe

Așadar, măsura versurilor este de 7 – 8 silabe.

Versurile pot fi scurte sau lungi. În versurile lungi (uneori și în cele medii), apare o pauză impusă de ritm. Această pauză se numește cezură. Ea poate împărți versul în segmente egale numite emistihuri (jumătate de vers).

„Când cu gene ostenite // sara suflu-n lumânare, (…)”(Mihai Eminescu, „Scrisoarea I”)

Am să-ți mai spun că versul format din 11 silabe se numește endecasilab, iar cel din 13 silabe care are rimă masculină sau 14 silabe când are rimă feminină poartă numele de alexandrin.(Va urma)

Prozodia FACE BINE LA LIMBĂ!

Gabriela Moraru

Standard