Neologisme, Ortografie

ȘCOALA DE DUMINICĂ

Astăzi despre o recomandare : DOOM3 ne atenționează că nu mai trebuie să folosim cratima în scrierea unor substantive neologice articulate cu articolul hotârât sau însoțite de desinența -uri.

Este vorba despre acele substantive care se termină în -y și care se pronunță [i]: body – bodyul, bodyuri, lobby – lobbyul.

La fel se întâmplă și în împrumuturile terminate în litere considerate străine precum w, dar pronunțat [v]: basedow – basedowul, basedowuri.

Atenție: celelalte neologisme care se termină în y sau w și nu se pronunță [i] , [v] se scriu cu cratimă când sunt articulate cu articolul hotărât sau sunt la plural: bungalow-ul, bungalow-uri , chardonnnay- ul, chardonnay- uri.

Scrierea corectă a neologismelor FACE BINE LA LIMBĂ!

Gabriela Moraru

Standard
Ortografie

ȘCOALA DE DUMINICĂ

Astăzi despre litere – consoane duble.

În limba română nu sunt multe situații când un cuvânt se ortografiază cu litere – consoane duble.

Mai întâi, scriem cu litere – consoane duble împrumuturile recente: bussines, exit-poll, grill, mall, music-hall, staff etc.

Mă opresc puțin la cuvânul „music-hall” pentru a-ți reaminti că el se pronunță ca în limba de proveniență (engleză) [miuzikhol] și denumește localul unde au loc spectacole, musicaluri (sing. musical), pronunțat tot ca în limba engleză [miuzikăl].

O situație care duce, uneori, la greșeli este a cuvintelor formate prin derivare cu prefixul „în”, iar cuvântul derivat începe tot cu „n” Adică, apar doi „n” pe care trebuie să îi scrii.

Exemplu: în + noi – înnoi.

Iată și alte exemple: înnădi, înnămoli, înnebuni, înnegri, înnobila, înnora etc.

Fii atent (ă) să nu cazi în capacană! Cuvintele îneca și înota nu sunt formate prin derivare cu prefixul „în” și, ca atare, se scriu cu un singur „n”!

La fel alte câteva verbe la care nu se mai recunoaște prefixul „în”: înăbuși, înăclăi, înăduși.

Respectarea ortografiei FACE BINE LA LIMBĂ!

Gabriela Moraru

Standard
Ortografie

ȘCOALA DE DUMINICĂ

Am rezolvat până acum ortografierea cu un „i” și cu doi „i”.

Despre scrierea cu trei „i”numai de bine!

Ți-am arătat mai de mult timp de ce scriem cu trei „i” în cazul unor substantive și al unor adjective.

De exemplu „copil”. Pentru că primul „i” face parte din rădăcina cuvântului (acea parte a unui cuvânt care rămâne neschimbată la toți membri unei familii lexicale – copi – copil, copilărie, copilăros etc.). Al doilea este desinența de plural : copi+i, iar al treilea este articolul hotărât – copi+i+i.

Am un copil cuminte.

Am doi copii cuminți.

Copiii cuminți sunt admirați.

La fel se întâmplă și în cazul substantivului „fiu”.

Cu adjectivele este o altă problemă. Pentru scrierea cu doi „i” e la fel ca la substantiv: argintiu – argintii. De unde al treilea „i”?

Hai să vedem!

Codrii ruginii ne încântă!

Ruginiii codri ne încântă!

După cum vezi, al treilea „i” este articolul hotărât preluat de la substantivul „codru”.

Și în cazul verbului avem situații când trebuie să scriem cu trei „i”. Puține!

Este vorba despre verbele de conjugarea a IV-a care au doi „i” la infinitiv: a înmii, a se sfii. Ele primesc un al treile „i”la perfectul simplu persoana I singular: eu înmiii, eu mă sfiii .

Cunoașterea ortografiei FACE BINE LA LIMBĂ!

Gabriela Moraru

Standard
Ortografie

ȘCOALA DE DUMINICĂ

Din nou despre „i”. Cum scriu: -i, -ii, -iii?

Vorbesc despre sfârșitul cuvintelor. Și ezitările apar pentru că sunetul [i] poate fi vocală (bi – ne), semivocală ( iar -bă), „i” „șoptit” ( buni).

(Îți amintesc: vocala face singură o silabă. Asta nu înseamnă că nu poate fi însoțită de o semivocală sau consoane – o-ra, ie-pu-re. Semivocala nu poate face singură o silabă, ea însoțește vocala – iar-bă, iar„i” „șoptit” apare la sfârșitul cuvintelor și nu are valoare nici de vocală, nici de semivocală – buni. Vocalele din limba română sunt a, ă, î (â), e, i o u. Semivocalele sunt e, i o u.)

Acum intră în discuție verbul. Cum scriem sau când scriem cu un „i”, doi „i” sau trei „i”?

Astăzi despre doi „i”!

Mai întâi unle verbe de conjugarea I.

De exemplu „a apropia” care , după cum vezi, are un „i” în rădăcină. Când îl conjug la indicativ prezent, persoana I și a II-a singular, voi adăuga un al doilea „i” : eu mă apropi +i, tu te apropi +i. Cei doi „i” apar și la gerunziu: apropiind.

Și la alte conjugări , la persoana a II-a singular, apar doi „i”. Pentru că al doilea „i” este desinența de persoană.

Spunem și scriem: ți + i.

La fel se întâmplă și la perfectul simplu: eu citi + i, eu veni + i (de data asta la persoana I singular).

O problemă de ortografie apare la conjunctiv prezent. Vei scrie cu doi „i” la persoana a II-a singular: să ști + i, să ți+ i, să vi + i.

Există în limba română câteva verbe care se scriu cu doi „i” la infinitiv: a prii, a pustii, a se sfii. Și, bineînțeles, că aceeași ortografie o vei folosi la toate modurile și timpurile care se formează de la infinitiv: voi pustii (viitor), aș pustii (condițional), nu pustii (imperativ negativ), pustiind (gerunziu).

Și să adaugi în listă și verbul „a fi”: fii (imperativ pozitiv), să fii (conjunctiv prezent), fiind (gerunziu). (Va urma)

Ortografia FACE BINE LA LIMBĂ!

Gabriela Moraru

Standard
Ortografie

ȘCOALA DE DUMINICĂ

Din nou despre „i”. Cum scriu: -i, -ii, -iii?

Vorbesc despre sfârșitul cuvintelor. Și ezitările apar pentru că sunetul [i] poate fi vocală (bi – ne), semivocală ( iar -bă), „i” „șoptit” ( buni).

(Îți amintesc: vocala face singură o silabă. Asta nu înseamnă că nu poate fi însoțită de o semivocală sau consoane – o-ra, ie-pu-re. Semivocala nu poate face singură o silabă, ea însoțește vocala – iar-bă, iar„i” „șoptit” apare la sfârșitul cuvintelor și nu are valoare nici de vocală, nici de semivocală – buni. Vocalele din limba română sunt a, ă, î (â), e, i o u. Semivocalele sunt e, i o u.)

Acum intră în discuție verbul. Cum scriem sau când scriem cu un „i”, doi „i” sau trei „i”?

O greșeală în ortografia verbului, des întâlnită, apare la modul infinitiv și la modurile și timpurile compuse cu el.

Scriem:

a fi, a goni, a vorbi etc (infinitiv);

a fi fost, a fi gonit; a fi vorbit etc (infinitiv perfect);

aș fi, aș goni, aș vorbi etc. (condițional prezent);

aș fi fost, aș fi gonit, aș fi vorbit etc. (condițional perfect);

voi fi, voi goni, voi vorbi; voi fi fost, voi fi gonit, voi fi vorbit etc. (viitor și viitorul anterior);

Nu fi! Nu goni! Nu vorbi! (imperativ negativ);

(el) goni, vorbi etc. (perfectul simplu persoana a III-a singular).

Lista e completată de verbele de conjugarea I și a III-a la indicativ prezent, persoana a II-a singular:

a intra – intri, a umbla – umbli etc. (Va urma)

Ortografia FACE BINE LA LIMBĂ!

Gabriela Moraru

Standard
Ortografie

ȘCOALA DE DUMINICĂ

Din nou despre „i”. Cum scriu: -i, -ii, -iii?

Vorbesc despre sfârșitul cuvintelor. Și ezitările apar pentru că sunetul [i] poate fi vocală (bi – ne), semivocală ( iar -bă), „i” „șoptit” ( buni).

(Îți amintesc: vocala face singură o silabă. Asta nu înseamnă că nu poate fi însoțită de o semivocală sau consoane – o-ra, ie-pu-re. Semivocala nu poate face singură o silabă, ea însoțește vocala – iar-bă, iar„i” „șoptit” apare la sfârșitul cuvintelor și nu are valoare nici de vocală, nici de semivocală – buni. Vocalele din limba română sunt a, ă, î (â), e, i o u. Semivocalele sunt e, i o u.)

Scrierea cu doi „i”

Substantivele masculine articulate cu articolul hotărât (inclusiv cele terminate în „i șoptit”) se scriu cu doi „i”: băieții, frații, membrii, pomii etc.

Prietenii mei, băieții de la blocul vecin, sunt foarte buni fotbaliști.

Ortografiate tot cu doi „i” sunt și adjectivele masculine antepuse.

Ne-am revăzut cu iluștrii profesori.

Dacă schimbi ordinea și pui adjectivul după substantivul pe care îl determină, ce se întâmplă?

Ne-am revăzut profesorii iluștri.

Sigur, articolul hotărât a trecut la substantiv. Și atunci când îl preia adjectivul, când faci analiza, vei spune că substantivul „profesori” este articulat cu articolul hotărât „i” preluat de adjectivul antepus „iluștrii”.

Atenție la substantivele masculine și neutre și la adjectivele care se termină la singular în –iu. Ele se scriu la pluralul nearticulat cu articolul hotărât cu do„i”: barcagiu – barcagii, macaragiu – macaragii, propriu – proprii, ruginiu – ruginii etc.

Ne întâlnim cu niște barcagii la Sulina.

O mențiune specială: substantivele „copil” și „fiu”.

După cum am explicat de multe ori, aceste substantive au un „i” în corpul lor și, dacă le trecem la plural nearticulat hotărât, ele mai primesc un„i” care este desinența de plural: copil – copii, fiu – fii.

Am întâlnit un copil italian.

Am întâlnit doi copii italieni.

În cazul substantivelor feminine, vei scrie cu doi„i” la genitiv – dativ singular articulat (vulpii, nopții, iernii ):

Blana vulpii este călduroasă.

La fel faci și în cazul substantivelor feminine care desemnează grade de rudenie, relații sociale și sunt urmate de posesive: maică-mii, soră-tii, stăpână-sii etc.

Maică-mii îi place teatrul.

Și, în sfârșit, substantivele feminine care se termină la singular în –ie fac pluralul nearticulat în –ii: familie -familii. (Va urma)

Cunoașterea ortografiei FACE BINE LA LIMBĂ!

Gabriela Moraru

Standard
Ortografie

ȘCOALA DE DUMINICĂ

Din nou despre „i”. Cum scriu: -i, -ii, -iii?

Vorbesc despre sfârșitul cuvintelor. Și ezitările apar pentru că sunetul [i] poate fi vocală (bi – ne), semivocală ( iar -bă), „i” „șoptit” ( buni).

(Îți amintesc: vocala face singură o silabă. Asta nu înseamnă că nu poate fi însoțită de o semivocală sau consoane – o-ra, ie-pu-re. Semivocala nu poate face singură o silabă, ea însoțește vocala – iar-bă, iar„i” „șoptit” apare la sfârșitul cuvintelor și nu are valoare nici de vocală, nici de semivocală – buni. Vocalele din limba română sunt a, ă, î (â), e, i o u. Semivocalele sunt e, i o u.)

Scriu cu un singur„i” pluralul nearticulat al substantivelor masculine și al adjectivelor masculine și,uneori, feminine:

arbitri, aștri, cuscri, membri, metri, miniștri, socri, tigri etc.

acri, buni, celebri, dragi, mândri, mediocri, simpli etc.

Suntem prieteni buni.

Suntem buni prieteni.

Acești prieteni dragi au venit din Anglia.

Aceste prietene dragi au venit din Franța.

Nu întâmplător am ales adjectivul „drag” ca să îți amintesc că el are doar trei forme: drag, dragă, dragi! Drage, despre care crezi, poate, că e forma de feminin plural, nu e corectă!!!

Tot cu un singur„i”scriem și forma de plural nearticulat și genitiv – dativul singular nearticulat al substantivelor feminine:

aceste vulpi – acestei vulpi (Ai recunoscut „i-ul” -șoptit”! (Va urma)

Respectarea ortografiei FACE BINE LA LIMBĂ!

Gabriela Moraru

Standard
Ortografie

ȘCOALA DE DUMINICĂ

Frasinul este un copac cu un trunchi drept, rotund, folosit în industrie. El este și arborele zonei în care m-am retras (la moșie!).

Și lucrurile au decurs firesc și, pentru că în locul unde mă aflu frasinul este des întâlnit, satul îi poartă numele.

Frumos!

Mai puțin frumos este felul în care este ortografiat numele loculu!. Pentru că un sat e pe deal, se numește Frasin-Deal, iar celălat, ceva mai la vale, Frasin-Vale.

După cum vezi, numele acestor două localități sunt substantive compuse care se scriu cu cratimă, nu fară cratimă, cum apar pe indicatoarele de la intrarea în sate.

De altfel există și o lege (Legea 290 / 2018) privind organizarea administrativă a teritoriului României în care apar numele județelor și ale localităților, substantive proprii carevasăzică, ortografiate cu cratimă între componente.

Iată câteva dintre ele: Bistrița-Năsăud, Bolintin-Vale, Drăgănești-Olt, Negrești-Oaș etc.

Un caz aparte îl reprezintă substantivul Târgu-Neamț care este singurul compus cu „Târgu” care se scrie cu cratimă ( așa apare în lege). Celelalte cuvinte compuse în acest fel se scriu fără cratimă: Târgu Jiu, Târgu Mureș etc.

Cunoașterea și respectarea ortografiei cuvintelor compuse FAC BINE LA LIMBĂ!

Gabriela Moraru

Standard
Ortografie, Substantive corecte

ȘCOALA DE DUMINICĂ

Numele sărbătorilor religioase și laice se scriu cu literă mare! Îți amintesc acest lucru și pentru că astăzi este o zi de sărbătoare! Pentru unii sunt Floriile, pentru alții, Paștele.

Trebuie să-ți spun că au apărut schimbări. În DOOM 3, substantivul propriu Paște (care era singura variantă corectă) are și varianta Paști și ea corectă. Spunem : postul Paștelui, Paște fericit! Sfintele Paști.

În schimb, substantivul comun paște (pâine sfințită) are numai această formă. Pluralul substantivului este paști. (S-au împărțit paștile.)

Dicționarul înregistrează ca nou și substantivul compus Paștele Blajinilor (sărbătoare).

Acest termen, paște, intră și în componența cuvântului compus paștele-calului / paștele-cailor (plantă) și a expresiei familiare, la paștele cailor (niciodată).

Consultarea dicționarelor FACE BINE LA LIMBĂ!

Sărbători fericite și pace!

Gabriela Moraru

Standard
ortoepie, Ortografie

ȘCOALA DE DUMINICĂ

M sau N ?

A, bomboane!

Un dulce strică sau nu, dar regula că înainte de b și p scriem și pronunțăm m și nu n este sănătoasă.

Așadar, ortografiem și pronunțăm : ambulanță, bomboană, complăcea, imbatabil, imputa, îmbunătăți, împărat, umbla etc.

La fel scriem și în cuvintele care conțin elementul sin- : simbioză, simpatic etc.

Dar, cum se înrâmplă deseori, apar și excepții. Îți amintesc unele substantive proprii străine care denumesc localități: Brandenburg, Canberra, Istanbul (care are și varianta Stambul) etc. și care se ortografiază cu „n”.

Și unele nume de localități din România se scriu cu m, cele compuse cu sân (sfânt): Sâmbotin.

Atenție: suntem obligați să respectăm ortogrfia cuvântului așa cum s-a scris el de la început. De aceea apare și numele „Sânbotin” al unei localități din județul Vaslui. Nu mai spun că, uneori, ambele variante de scriere sunt corecte: Sâmpetru / Sânpetru!

Pentru corectitudine consultă DOOM 3!

Respectarea ortografiei FACE BINE LA LIMBĂ!

Gabriela Moraru

Standard