Ortografie

ȘCOALA DE DUMINICĂ

Din nou despre „i”. Cum scriu: -i, -ii, -iii?

Vorbesc despre sfârșitul cuvintelor. Și ezitările apar pentru că sunetul [i] poate fi vocală (bi – ne), semivocală ( iar -bă), „i” „șoptit” ( buni).

(Îți amintesc: vocala face singură o silabă. Asta nu înseamnă că nu poate fi însoțită de o semivocală sau consoane – o-ra, ie-pu-re. Semivocala nu poate face singură o silabă, ea însoțește vocala – iar-bă, iar„i” „șoptit” apare la sfârșitul cuvintelor și nu are valoare nici de vocală, nici de semivocală – buni. Vocalele din limba română sunt a, ă, î (â), e, i o u. Semivocalele sunt e, i o u.)

Scrierea cu doi „i”

Substantivele masculine articulate cu articolul hotărât (inclusiv cele terminate în „i șoptit”) se scriu cu doi „i”: băieții, frații, membrii, pomii etc.

Prietenii mei, băieții de la blocul vecin, sunt foarte buni fotbaliști.

Ortografiate tot cu doi „i” sunt și adjectivele masculine antepuse.

Ne-am revăzut cu iluștrii profesori.

Dacă schimbi ordinea și pui adjectivul după substantivul pe care îl determină, ce se întâmplă?

Ne-am revăzut profesorii iluștri.

Sigur, articolul hotărât a trecut la substantiv. Și atunci când îl preia adjectivul, când faci analiza, vei spune că substantivul „profesori” este articulat cu articolul hotărât „i” preluat de adjectivul antepus „iluștrii”.

Atenție la substantivele masculine și neutre și la adjectivele care se termină la singular în –iu. Ele se scriu la pluralul nearticulat cu articolul hotărât cu do„i”: barcagiu – barcagii, macaragiu – macaragii, propriu – proprii, ruginiu – ruginii etc.

Ne întâlnim cu niște barcagii la Sulina.

O mențiune specială: substantivele „copil” și „fiu”.

După cum am explicat de multe ori, aceste substantive au un „i” în corpul lor și, dacă le trecem la plural nearticulat hotărât, ele mai primesc un„i” care este desinența de plural: copil – copii, fiu – fii.

Am întâlnit un copil italian.

Am întâlnit doi copii italieni.

În cazul substantivelor feminine, vei scrie cu doi„i” la genitiv – dativ singular articulat (vulpii, nopții, iernii ):

Blana vulpii este călduroasă.

La fel faci și în cazul substantivelor feminine care desemnează grade de rudenie, relații sociale și sunt urmate de posesive: maică-mii, soră-tii, stăpână-sii etc.

Maică-mii îi place teatrul.

Și, în sfârșit, substantivele feminine care se termină la singular în –ie fac pluralul nearticulat în –ii: familie -familii. (Va urma)

Cunoașterea ortografiei FACE BINE LA LIMBĂ!

Gabriela Moraru

Standard
Ortografie

ȘCOALA DE DUMINICĂ

Din nou despre „i”. Cum scriu: -i, -ii, -iii?

Vorbesc despre sfârșitul cuvintelor. Și ezitările apar pentru că sunetul [i] poate fi vocală (bi – ne), semivocală ( iar -bă), „i” „șoptit” ( buni).

(Îți amintesc: vocala face singură o silabă. Asta nu înseamnă că nu poate fi însoțită de o semivocală sau consoane – o-ra, ie-pu-re. Semivocala nu poate face singură o silabă, ea însoțește vocala – iar-bă, iar„i” „șoptit” apare la sfârșitul cuvintelor și nu are valoare nici de vocală, nici de semivocală – buni. Vocalele din limba română sunt a, ă, î (â), e, i o u. Semivocalele sunt e, i o u.)

Scriu cu un singur„i” pluralul nearticulat al substantivelor masculine și al adjectivelor masculine și,uneori, feminine:

arbitri, aștri, cuscri, membri, metri, miniștri, socri, tigri etc.

acri, buni, celebri, dragi, mândri, mediocri, simpli etc.

Suntem prieteni buni.

Suntem buni prieteni.

Acești prieteni dragi au venit din Anglia.

Aceste prietene dragi au venit din Franța.

Nu întâmplător am ales adjectivul „drag” ca să îți amintesc că el are doar trei forme: drag, dragă, dragi! Drage, despre care crezi, poate, că e forma de feminin plural, nu e corectă!!!

Tot cu un singur„i”scriem și forma de plural nearticulat și genitiv – dativul singular nearticulat al substantivelor feminine:

aceste vulpi – acestei vulpi (Ai recunoscut „i-ul” -șoptit”! (Va urma)

Respectarea ortografiei FACE BINE LA LIMBĂ!

Gabriela Moraru

Standard
Ortografie

ȘCOALA DE DUMINICĂ

Frasinul este un copac cu un trunchi drept, rotund, folosit în industrie. El este și arborele zonei în care m-am retras (la moșie!).

Și lucrurile au decurs firesc și, pentru că în locul unde mă aflu frasinul este des întâlnit, satul îi poartă numele.

Frumos!

Mai puțin frumos este felul în care este ortografiat numele loculu!. Pentru că un sat e pe deal, se numește Frasin-Deal, iar celălat, ceva mai la vale, Frasin-Vale.

După cum vezi, numele acestor două localități sunt substantive compuse care se scriu cu cratimă, nu fară cratimă, cum apar pe indicatoarele de la intrarea în sate.

De altfel există și o lege (Legea 290 / 2018) privind organizarea administrativă a teritoriului României în care apar numele județelor și ale localităților, substantive proprii carevasăzică, ortografiate cu cratimă între componente.

Iată câteva dintre ele: Bistrița-Năsăud, Bolintin-Vale, Drăgănești-Olt, Negrești-Oaș etc.

Un caz aparte îl reprezintă substantivul Târgu-Neamț care este singurul compus cu „Târgu” care se scrie cu cratimă ( așa apare în lege). Celelalte cuvinte compuse în acest fel se scriu fără cratimă: Târgu Jiu, Târgu Mureș etc.

Cunoașterea și respectarea ortografiei cuvintelor compuse FAC BINE LA LIMBĂ!

Gabriela Moraru

Standard
Ortografie, Substantive corecte

ȘCOALA DE DUMINICĂ

Numele sărbătorilor religioase și laice se scriu cu literă mare! Îți amintesc acest lucru și pentru că astăzi este o zi de sărbătoare! Pentru unii sunt Floriile, pentru alții, Paștele.

Trebuie să-ți spun că au apărut schimbări. În DOOM 3, substantivul propriu Paște (care era singura variantă corectă) are și varianta Paști și ea corectă. Spunem : postul Paștelui, Paște fericit! Sfintele Paști.

În schimb, substantivul comun paște (pâine sfințită) are numai această formă. Pluralul substantivului este paști. (S-au împărțit paștile.)

Dicționarul înregistrează ca nou și substantivul compus Paștele Blajinilor (sărbătoare).

Acest termen, paște, intră și în componența cuvântului compus paștele-calului / paștele-cailor (plantă) și a expresiei familiare, la paștele cailor (niciodată).

Consultarea dicționarelor FACE BINE LA LIMBĂ!

Sărbători fericite și pace!

Gabriela Moraru

Standard
ortoepie, Ortografie

ȘCOALA DE DUMINICĂ

M sau N ?

A, bomboane!

Un dulce strică sau nu, dar regula că înainte de b și p scriem și pronunțăm m și nu n este sănătoasă.

Așadar, ortografiem și pronunțăm : ambulanță, bomboană, complăcea, imbatabil, imputa, îmbunătăți, împărat, umbla etc.

La fel scriem și în cuvintele care conțin elementul sin- : simbioză, simpatic etc.

Dar, cum se înrâmplă deseori, apar și excepții. Îți amintesc unele substantive proprii străine care denumesc localități: Brandenburg, Canberra, Istanbul (care are și varianta Stambul) etc. și care se ortografiază cu „n”.

Și unele nume de localități din România se scriu cu m, cele compuse cu sân (sfânt): Sâmbotin.

Atenție: suntem obligați să respectăm ortogrfia cuvântului așa cum s-a scris el de la început. De aceea apare și numele „Sânbotin” al unei localități din județul Vaslui. Nu mai spun că, uneori, ambele variante de scriere sunt corecte: Sâmpetru / Sânpetru!

Pentru corectitudine consultă DOOM 3!

Respectarea ortografiei FACE BINE LA LIMBĂ!

Gabriela Moraru

Standard
ortoepie, Ortografie

ȘCOALA DE DUMINICĂ

s sau ș , sp, st, str sau șp, șt ștr

Am ales să discut despre acest lucru astăzi pentru că, demnitari ai statului român, „nu spun ține, persoană însemnată” (I.L. Caragiale, „O scrisoare pierdută”) au vorbit despre facturile la energia electrică și gaze care trebuie „să fie ștornate”.

În limba română se scrie și se pronunță s și nu ș în anumite cuvinte împrumutate din limbile engleză, franceză, italiană, latină : sfredel, spaghete, spalier, speculă, spicher, spray, sprint, stand, start, strangula, stat (de plată) etc.

Dar, se scrie și se pronunță ș în împrumuturi din limba germană: șaibă, șablon, ștachetă, ștecăr, ștrand, ștras etc.

Revenind la exprimarea guvernamentală, cuvântul respectiv se scrie și se pronunță corect cu sstornate.

Verbul „a storna” a fost împrumutat din limba italiană și înseamnă ”a rectifica o înregistrare contabilă greșit făcută în cartea sau în jurnalul de contabilitate al unei întreprinderi, prin adăugarea sau scăderea unei sume echivalente cu cea greșită”. (DEX)

Scrierea și pronunțarea cuvintelor împrumutate FACE BINE LA LIMBĂ!

Gabriela Moraru

Standard
ortoepie, Ortografie

ȘCOALA DE DUMINICĂ

De câte ori doamnele noastre învățătoare nu s-au asigurat să scriem corect cuvinte perecum „este”, „el” „eram” etc. Și, pentru asta, aveau grijă să pronunțe cum se scrie ca să nu apară în caiete „ieste”, „iel”, „ieram”etc.

Din nefericire, și astăzi unii dintre elevii dumnealor pronunță tot cu „e”.

Trebuie să-ți spun că se scrie și se pronunță ie la început de cuvânt, pentru cuvintele vechi, latinești, care încep cu litera „e”: iepure, ierta etc.

Sunt și excepții: cuvintele moștenite din limba latină ”el”, „ești, „este”, „eram”, „erau” etc. Litera „e” notează diftongul ie. Scriem „e”, dar pronunțăm ie.

Tot ie scriem și pronunțăm în mijlocul cuvintelor după o vocală (excepție vocala „i”): cheie, femeie, măiestru, odaie, sforăie, tigaie, trebuie, voie,

Neologismele se scriu și se pronunță fără „i” la începutul și în interiorul cuvintelor: ebonită, maestru, statuetă etc.

Dar, cum se întâmplă, există și excepții. Iată câteva dintre ele: ierarhie, ierarhic, ierbar, ierbicid, iezuit, proiect, traiect etc.

Cunoașterea ortografiei și a ortoepiei FAC BINE LA LIMBĂ!

Gabriela Moraru

Standard
Ortografie

ŞCOALA DE DUMINICĂ

La mulți ani cu sănătate și un An Nou mai bun!

Am început cu urarea tradițională pe care am folosit-o cu drag în aceste zile de început de an.

Și, recunosc, mai am un motiv: cum se ortografiază numele acestei sărbători laice?

Sigur că unii dintre voi știu foarte bine. Dar, este de ajuns să te uiți pe mesajele primite și vei vedea…

Numele tuturor sărbătorilor laice sau religioase, indiferent de cult, se scriu cu literă mare.

Scriem Anul Nou, 1Decembrie, Întâi Mai, Crăciun, Paște etc.

Și, pentru că suntem la început de an , m-am gândit să iți arăt câteva locuțiuni și expresii care conțin cuvântul „an”. Și încep, cei care mă cunosc știu de ce, cu un vers eminescian!

An cu an împărăția tot mai largă se sporește.”(în fiecare an, mereu).

De ani și ani (de mulți ani), din an în paști (foarte rar), la anul (peste un an), sunt ani la mijloc (e mult de-atunci) etc.

Respectarea ortografiei FACE BINE LA LIMBĂ!

Gabriela Moraru

Standard
ortoepie, Ortografie

ȘCOALA DE DUMINICĂ

Continuăm discuția despre concurența dintre a și ea!

  1. La unele verbe de conjugarea I (cele terminate în -a la infinitiv), după ș aflat în interiorul rădăcinii verbului, apare o mică schimbare (alternanța vocalică -e / -a) la indicativ prezent persoana a III-a singular și plural: scriem și pronunțăm –a, nu –ea. a așezaază a deșerta – deșartă a înșelaînșa
  2. Lucrurilr se schimbă când rădăcina verbului (radicalul) se termină în –ș sau –j .Atunci apare alternanța –e / -ea. Verbele respective se conjugă după modelul lui „a lucra”. a aranja – aranjează a bandaja – bandajează a detașa – detașează etc. Și, pentru că ne aflăm într-o perioadă în care vorbim, visăm, savurăm preparate din porc, te provoc să îmi spui la ce număr este substantivul „șorici”!? Cunoașterea ortografiei și a ortoepiei FACE BINE LA LIMBĂ! Gabriela Moraru

Standard
Ortografie

ȘCOALA DE DUMINICĂ

De ce greșim? Din multe motive.

Putem să ne îndreptăm? Sigur.

Eu iți dau o mână de ajutor, chiar dacă am mai prezentat tipurile de greșeli de limbă și le-am corectat.

E bine să ne amintim unele reguli!

Astăzi câteve probleme de ortografie și ortoepie (cum scriem și cum pronunțăm).

Ce crezi, după ș și j scriem și pronunțăm a sau ea?

Depinde, aș zice.

  1. După sunetele / literele ș și j se scrie și se pronunță a nu ea în rădăcina cuvântului (partea unui cuvânt comun cuvintelor din aceeși familie; i se mai spune și „radical”): jale, șale etc.
  2. Dar scriem și pronunțăm ea nu a în cuvintele formate cu sufixe ( îmbinarea de sunete sau un singur sunet care ajută la formarea unui nou cuvânt (sufix lexical) sau o nouă formă gramaticală (sufix gramatical): Aici vorbim numai despre sufixe lexicale: –eală -ean -eață -ească greșeală clujean roșeață vitejească
  3. Substantivele feminine cu rădăcina terminată în ș sau j se scriu și se pronunță cu a când sunt articulate. Când sunt nearticulate, se scriu cu ă, nu cu e: ușa – ușă (nu ușe). (Va urma) Cunoașterea ortografiei și a ortoepiei FACE BINE LA LIMBĂ! Gabriela Moraru
Standard