Fără categorie

                     ȘCOALA DE DUMINICĂ

                           Greșeli de top

A trecut o săptămână tumultoasă! S-a alcătuit un nou guvern! Și multă lume a observat că nu avem decât o ministră! Am discutat de multe ori despre substantivele care denumesc funcții și profesii, și am observat că limba română are capacitatea de a forma de la un substantiv masculin (profesor) unul feminin (profesoară). Ambele corecte. De aceea nu înțeleg de ce substantivul feminin care denumește o profesie sau o funcție este înlocuit cu cel masculin!

Spunem: doamna doctor, și nu doamna doctoriță, doaman primar, și nu doamna primăriță, doamna director, și nu doamna directoare, doamna profesor, și nu doamna profesoară etc.

Intrăm în încurcătură, însă, cănd limba română nu are decăt o formă pentru ambele genuri. De exemplu substantivul „ministru” nu are o formă de feminin. Spunem domnul ministru și doamna ministru. Sau domnul decan și doamna decan etc.

Folosirea corectă à substantivelor FACE BINE LA LIMBĂ!

Gabriela Moraru

Standard
Fără categorie

ȘCOALA DE DUMINICĂ Greșeli de top

Errare humanum est, perseverare diabolicum!

Azi pornesc de la două ziceri ale unor jurnaliste tinere.

„Nu sunt anunțate victime omenești.” (Mădălina Vlăsceanu, corecpondent TVR, 21.09. 2021)

„Oltenii s-au calificat mai departe în optimi.” (Ramona Păun, PROTV, 22.09.2021)

Adaug o a treia greșeală întâlnită des la foarte multă lume.

Am auzit, dar în schimb (dar însă) nu am vrut să răspund.

Am revenit asupra acestor pleonasme (boală grea!), deși am vorbit deseori despre ele și am explicat și cauzele.

De ce au greșit cele două tinere jurnaliste? Pentru că nu au fost atente la sensurile cuvintelor. Sau nu le cunosc ceea ce ar fi atât de trist și grav!

Victimă înseamnă „persoană care suferă de pe urma unui accident” în cazul enunțului de mai sus. Adică un om. Se vede ușor că nu pot să adaug lângă acest substantiv și adjectivul „omenesc” sau „uman”.

A se califica înseamnă a merge mai departe într-o competiție în urma unui rezultat bun.

Iar dar înseamnă însă, dar înseamnă în schimb.

Corectăm!

„Nu sunt anunțate victime.”

„Oltenii s-au calificat în optimi.”

Am auzit, dar nu am vrut să răspund.

Pleonasmul, boală grea, NU FACE BINE LA LIMBĂ!

Gabriela Moraru

Standard
Fără categorie

Înloc de „wow”, ziceți „au”(silaba durerii)!

S-a instaurat confortabil! E lider! Pentru că totul poate fi „wow”! O plimbare este „wow”, o înghețată este „wow”, un spectacol este „wow” și lista este luuungă…

Celebritatea acestei interjecții nu poate fi diminuată nici măcar de mulțimea de cuvinte din vocabularul limbii române care au capacitatea de a exprima fin și nuanțat stări sufletești, emoții, trăiri diverse.

Risc și înșir aici câteva dintre ele: extraordinar, excepțional, imens, colosal, enorm, fantastic, formidabil, minunat, încântător, splendid, magnific, admirabil, fermecător, feeric, uimitor, superb, divin etc.

Nu mă acuzați de patriotism lindvistic! Sunt vinovată de mai multe!

Exprimarea nuanțată a sentimentelor FACE BINE LA LIMBĂ!

Gabriela Moraru

Standard
Fără categorie

Zi după zi

„Avem o primă centralizare a primei zi.”(Andreea Georgescu, DIGI24, 27.12.2020)

Substantivul „zi” este în cazul genitiv. Se vede ușor că este precedat de articolul genitival „a” și că numeralul ordinal cu valoare de adjectiv care îl precede este la genitiv. Și, cum adjectivul se acordă în gen, număr și caz cu substantivul determinat, înseamnă că forma cuvântului „zi” este greșită. Corect, zile.

În al doilea rând, au ele substantivele feminine așa un comportament să ne pună pe noi în încurcătură! Genitivul singular este egal cu nominativul plural:

n.,- ac. zi, g.,- d. zile

E o zi frumoasă. Lumina zilei l-a învăluit.

Și mai e ceva. Când substantivul este precedat de un adjectiv, cel din urmă preia articolul hotărât: frumoasei zile, dar zilei frumoase.

Și pentru cei care rezolvă nenumărate grile pline de capcane, când analizați substantivul precedat de adjectiv, veți alege varianta substantiv articulat (preluat de adjectiv).

Să corectăm zicerea jurnalistei!

„Avem o primă centralizare a primei zile.”(Nu mai discut despre repetareacuvântului „prima”.)

Respectarea cazurilor substantivelor FAC BINE LA LIMBĂ!

Gabriela Moraru

Standard
Fără categorie

Adjectiv sau adverb?

„Trebuie să răspunzi foarte sinceră.” (Cătălin Măruță, 25.11.2020, PRO TV)

„Să se uite la aceste imagini foarte atentă.”(Cătălin Măruță, 27.11.2020, PRO TV)

Nu am scris de multă vreme, nu pentru că nu mi-am notat tot felul de greșeli, ci pentru că am avut sentimentul eșecului. Dar, am primit un semn de la un cititor care mi-a spus că învață românește și cu ajutorul meu, Patrick din Germania. Pentru el și alții ca el sunt aici și aștept întrebări punctuale să îi pot ajuta.

Ce greșeală face domnul Măruță aici? Tratează un adverb ca pe un adjectiv.

V-am povestit de multe ori că poate exista un cuvânt care să aibă mai multe valori gramaticale. De exemplu: un adjectiv poate să devină adverb. Ce înseamnă acest lucru? Că va deveni o parte de vorbire ce va avea toate caracteristicile acelei părți de vorbire.

În exemplul nostru, cuvintele ”sincer” și „atent”sunt adverbe și nu cunosc categoria acordării în gen, număr și caz. Ele determină verbe, nu substantive ca să se acorde.

Să corectăm:

„Trebuie să răspunzi foarte sincer.”

„Să se uite la aceste imagini foarte atent.”

Respectarea caracteristicelor părților de vorbire FACE BINE LA LIMBĂ!

Gabriela Moraru

Standard
Fără categorie

Ani-lumină

Un cititor de-ai blogului meu mă anunță că el consideră că „an de zile” nu este un pleonasm. Argumentul este că se spune ani-lumină (scris fără cratimă).

Două observații.

Prima, generală: un anumit aspect dintr-un domeniu științific se discută folosind argumente din acel domeniu.

A doua, tot generală: fiecare dintre noi trebuie să respecte legile sau regurile, chiar dacă nu ne plac. Democrația înseamnă că minoritatea se supune majorității, nu invers!

Substantivul compus „an-lumină”/ „ani-lumină” nu este același lucru cu sintagma „ani de zile. Primul este un cuvânt, în al doilea caz avem o îmbinare de cuvinte care este pleonastică pentru că este evident că anii sunt formați din zile.

Cuvântul „an-lumină” îmi aduce aminte de versurile eminesciene:

„La steaua care-a răsărit / E-o cale-atât de lungă, / Că mii de ani i-au trebuit / Luminii să ne-ajungă.” (Mihai Eminescu, „La steau”)

Pleonasmul NU FACE BINE LA LIMBĂ! Poezia face bine la suflet!

Gabriela Moraru

Standard
Fără categorie

A început campania electorală!

„Ei vor fi un exemplu pentru „faulării” lor.” (Ludovic Orban, B1 TV, 30.08.2020)

Am tăcut o perioadă, nu pentru că nu au mai existat greșeli de exprimare în limba română.

Revin cu formularea de ieri a domnului prim-ministrului căruia am să-i reproșez ( numai din punct de vedere lingvistic) că nu folosește niciodată forma corectă a pronumelui relativ „pe care” („măsura care am luat-o” și nu „măsura pe care am luat-o”) sau accentuează greșit substantivul feminin „prevedere” (prevedere cu accentul pe vocala „e” din silaba „-ve-”, în loc de accentuarea corectă pe vocala „e” din silaba „-de-” prevedere).

Vorbitorii de limbă engleză știu verbul „follow” de la care a plecat domnul prim-ministru în enunțul de mai sus. Și, probabil, că intenția domnului Orban a fost să se adreseze celor care urmăresc rețelele de socializare. Să fie de gașcă!

Să corectăm!

„Ei vor fi un exemplu pentru alegătorii / votanții / simpatizanții lor.”

Barbarismele NU FAC BINE LA LIMBĂ!

(Vreau să vă amintesc celor care citiți acest blog că aici eu fac numai politica limbii române!)

Gabriela Moraru

Standard
Barbarisme, Fără categorie

Temperatură, carantină, clor

Greșeala la zi

De ceva vreme suntem „termometrizați! Așa cum suntem și „carantinați” !!!
În aceeași linie, „apa este clorinată”. (Adriana Stere, 10.06.2020, PRO TV)
Există trei cuvinte simple, cunoscute de toată lumea: temperatură, carantină și clor.
În românește spunem: a măsura / a lua temperatura, a pune în carantină / a institui carantina și a pune clor în apă / a dezinfecta apa piscinelor cu clor etc.
Molima limbariței este foarte periculoasă pentru limba română! Fenomenul supărător este amplificat și de faptul că, imediat ce auzim aceste cuvinte, le preluăm. Nu ne trece prin cap să verificăm în dicționar dacă ele există sau nu. Și am avut timp.Am fost în carantină!
Berbarismele NU FAC BINE LA LIMBĂ!
Gabriela Moraru

Standard
Fără categorie, Poveste

Povești de carantină

Pâinea neagră

Jocul cu jucăriile nu era un lucru care se petrecea așa, dintr-o dată, trebuia pregătit. Mai întâi era obligatoriu să stabilim cine ce aduce. Pentru că niciun joc serios nu putea să se desfășoare fără cratițele, oalele, și mai ales tigaia pe care le avea Maria (cea mică, nu cea mare pe care toată lumea o iubea fiindcă era bună și înțelegătoare și zâmbea tot timpul) pentru că, nu-i așa, cum să faci mâncare fără ele?
Maria avea darul să ne enerveze pe toți prin felul ei de-a întârzia lucrurile. Și pentru că nu era punctuală. Accepta cu greu să se ducă în casă să ia prețioasele obiecte, dar, până apărea ea, noi ceilalți pur și simplu nu puteam să ne apucăm de jucat. Ai ghicit, nu aveam oalele, cratițele și, mai ales, tigaia. Și nu cumva să uite mașina de gătit care era foarte frumoasă, făcută din tablă și plină de culori. De cele mai multe ori o uita și trebuia un efort supraomenesc s-o convingem pe Maria să se ducă din nou în casă și s-o aducă.
Trebuie să recunosc că o invidiam puțin pentru jucăriile ei pe care i le adusese Tăntița, mătușa ei, o femeie înaltă și slabă, cu un zâmbet lipit pe față și care venea duminică de dimineață acasă la Maria în vizită totdeauna primită cu strigăte de bucurie de nepoți.
Nu știu cum ești tu azi, dar noi eram foarte devotați jocului și pentru că era un lucru foarte serios și de cele mai multe ori, pașnic, foarte important, nu era o joacă.. Nu ne prea certam și pentru că fiecare dintre noi își ducea povestea în același timp cu poveștile celorlalți:
-Acum eu fac o ciorbă, dă-mi tu bucata de carne din dulap!
-Eu mă duc la piață că nu avem ceapă!
– Eu am grijă de copii să nu se murdărească.
– Eu repar mașina. (Asta era povestea unui băiat pe care noi fetele, cu generozitate, îl primeam în jocul nostru. Trebuie să recunosc că băieții de pe strada mea erau de treabă și nu ridicau prea multe pretenții în timpul jocului.)
– Eu nu vreau ciorbă, fac cartofi prăjiți! (și tigaia era înhățată de sub nasul tău)…
O atenție specială primeau păpușile.
– Acum eu îmbrac copilul cu rochița asta verde.
– Nu, mă, nu cu aia verde. Cu asta roz că e mai frumoasă!
Da. Era un joc pașnic.
Uneori trebuia să oprim jocul, iar motivul pentru care îl opream era că ni se făcea foame! O foame de aia care trebuie imediat rezolvată și nu cu orice, ci cu regina gustărilor. Dar oprirea jocului se făcea pentru puțin timp, foarte puțin, așa că o zbugheam cât se poate de repede în casă ca să ne întoarcem în cel mai scurt timp la joc.
Tu astăzi te uiți la televizor sau pe telefon în timp ce ronțăi tot felul de prostii cum le spun eu acum nepoților mei. Eu nu am auzit aceste vorbe, numai avertismentul mamei să nu-mi stric foamea că acuși mă cheamă la masă!
După cum vă spuneam, la un semn fugeam în case unde, în maximă viteză, pregăteam febril cea mai bună gustare care există: o felie de pâine neagră unsă cu untură și presărată cu sare!.
Nu, nu te grăbi să-ți manifești dezaprobarea! Te gândești la grăsimi, la ce nu e sănătos, nu? Nu e adevărat! Uite, îți explic!
Pâinea trebuie să fie musai neagră, rotundă și proaspătă. Proaspătă era totdeauna pentru că pâinea de la domnu Toma nu apuca nici să se răcească, dar să se învecheasc!
Cumpăram pâinea de la mica brutărie unde domnu Toma era secondat de doamna Toma despre care eu credeam că este gardian, îl păzește pe soțul ei. Niciodată nu zâmbea, îi tuna și fulgera tot timpul, cu toate că eu nu am auzit-o vorbind vreodată.
Amândoi erau îmbrăcați cu halate albe, iar doamna Toma avea pe cap totdeauna o basma în culori prăfuite, legată sub bărbie.Părea mai bătrână decât soțul ei înalt, cu mustață neagră și părul tot negru, ca pana corbului, nu? Ea era mică și îndesată, dar asta nu-l împiedica pe domnu Toma să-și trateze soția cu atenție.
Duminica așteptam să vină pâinea. Se făcea coadă, da lumea avea răbdare. Recunosc, nu-mi plăcea că mama mă trimitatea duminica dimineața la pâine și protestam și-i reproșam că nu a luat ea pâine de sâmbătă. Asta era o blasfemi! Cum să iei pâine de sâmbătă? Duminica se mănâncă pâine proaspătă!
În fine, sosea și mașina de pâine. Domnu Toma ieșea vesel din brutărie și șoferul sărea sprinten din mașină și deschidea ușile duble. Așezate în lăzi, pâinile se lăfăiau unele lângă altele calde și pufoase, iar mireasma lor care învăluia coada ne îmbăta.
Din coadă se desprindeau vreo doi – trei bărbați sau copii mai răsăriți care se aliniau în spatele brutarului în șir până în magazin. Pâinile erau trecute două câte două, lipite una de alta, din mână în mână până ce ultima din șir, doamna Toma, le așeza în raft.
Ești îngrijorat de microbi? Dar dacă îți spun că plăteam pâinea cu bani murdari și ofiliți pe care domnu Toma îi lua cu aceeași mână cu care îți dădea pâinea caldă, aburindă care îți încălzea palmele și cu o coajă care trebuia imediat ruptă și mestecată? Uneori o pâine rotundă ajungea acasă jupuită toată de învelișul ei crocant și așa despuiată o înmânam mamei care profețea că mi-am stricat pofta de mâncare.
Ai înțeles cum era pâinea? Nu era congelată, nu avea E -uri, conservanți, coloranți, aditivi… Avea făină, apă și maia. Nu știi ce e maiaua? E drojdia. Plămădeala care face pânea să crească.
Dintr-o astfel de pâine tai o felie sănătoasă ( dacă pâinea nu mai are colț pentru că a fost cineva mai rapid). O ungi cu untura primită de la bunica de la țară de la porcul ei crescut cu drag, chiar dezmierdat, Ghiță, scărpinat pe burtă până ce îl faci să guițe de plăcere, dar pe care îl tai înainte de Crăciun și din carnea lui faci minuni culinare din care bunica trimite și copiilor de la oraș să guste și ei. Și, în final, după ce ai uns bine felia de pâine cu untura lui Ghiță, presari pe deasupra sare, dar nu fină, ci din aceea grunjoasă care se vede bine pe patul unsuros.
Cu un astfel de trofeu pe care îl ții cu atenție între degetul mare și cel arătător ieși alergând din casă să te întâlnești cu prietenii tăi care poartă ca niște învingători olimpici propriile felii de pâine cu untură. Pâine neagră!
Poveștile FAC BINE LA LIMBĂ1 ȘI LA SUFLET!
Gabriela Moraru

Standard
Fără categorie

A bate

„Numai la noi ne bătem români contra români.”(Viorica Dăncila, 20.09.2019)

Verbul a bate este de conjugarea a III-a, nu de conjugarea a II-a – a bătea. Ca urmare, el se conjugă la indicativ prezent plural batem, bateți, bat.

Aceeași soartă o are și verbul a face. Și el se conjugă facem, faceți, fac.

Pe lângă acest lucru, este greșit deseori imperativul negativ: nu face este corect.

Folosirea corectă a formelor verbale FACE BINE LA LIMBA!

Gabriela Moraru

Standard