Poveste

POVEȘTI DE CARANTINĂ

REVANȘA

În dimineața de după afișarea rezultatelor la bacalaureat, telefonul a început să sune parcă mai tare ca niciodată. Tocmai azi când puteam să dorm mai mult?
– Alo?
– Casa absolventei Ela Marinescu?
Mi s-a părut extraordinar să întrebe cineva așa.
– Da, zic!
– La telefon este diriginta ta, Marinescu. Te-am sunat să îți spun că te aștept duminică la școală să îți ridici premiul. Știu că voi acum învățați pentru facultate, dar insist să vii! Și felicitări pentru excelentul rezultat de la examen!
Diriginta m-a sunat și m-a felicitat, ea care era o persoană așa rece și distantă. Eu aveam impresia, când o vedeam că se uită de pe podiumul de la catedră undeva pe deasupra noastră, că e în altă lume în care nu există copii.
-Mulțumesc! Sigur voi veni la școală!
Așadar, a venit ziua când pot să merg la liceu fără să fiu elevă! Minunat!
O astfel de întâlnire trebuie pregătită.
Nu știu ce faci tu astăzi la sfârșitul orelor, dar noi aveam un ritual de la care nu ne abăteam, cu toate riscurile .Ne adunam în baia fetelor și, aliniate în fața oglinzilor începeam operația de înfrumusețare. Mioara era maestră. Blondă, cu părul scurt, începea taparea. Își tapa părul temeinic, încât , nu de puține ori, auzise întrebarea „Fetițo, ce e cu claia aia de păr în capul tău? Chiar dacă pericolul plutea în aer, nici moartă nu ar fi renunțat.
Alte fete se machiau discret și aveau grijă, până ce ies din clădirea liceului, să își pună ochelari de soare indiferent de vreme!
Eu nu-mi tapam părul pentru că îl aveam strâns la spate și îndrăzneala de a-mi lăsa pletele în vânt era prea mare. Dar acum…
Duminică! O zi cu soare, caldă, frumoasă! Festivitățile de început și de sfârșit de an se țineau în curtea interioară a liceului. Acolo sunt niște scări care duc spre intrarea în clădire și unde se puneau mesele acoperite cu fețe de masă din pluș, roșii ca focul. Pe mese se îngrămădeau cărți și diplome vegheate de profesorii care vor striga premianții și de către conducera școlii.
Curtea era plină de elevi. Spun elevi pentru că toată lumea era îmbrăcată în uniforme.
A venit și rândul clasei mele. Diriginta a început să strige premianții. Bineînțeles, prima a fost Crina, o fată pe care nu o prea simpatiza nimeni, nu din vina ei, ci din pricină că era singura pe care diriginta o plăcea. A doua a fost Mia spre care se îndrepta toată afecțiunea noastră. Era o fată care nu locuia în București, care făcea un efort mai mare decât noi să ajungă la școală și pe care noi o consideram cea mai bună la învățătură. Fetele au urcat treptele și, după ce au oferit florile aduse doamnei dirigine și Crina, bineînțeles și directoarei, au primit premiile și au coborât.
A venit apoi rândul meu. Mi-am auzit numele. M-am strecurat printre colegii mei și am apărut. M-am oprit o clipă înainte să urc treptele și am tras aer în piept. Apoi, ca o vedetă pe covorul roșu, am început să urc treptele încet, înceeet.
Efectul a fost garantat! Purtam o rochie roșie cu margarete albe mari, strânsă pe talie (aveam și de ce, pentru că eram suplă și aveam o talie de învidiat, de ce să nu fie pusă în valoare?). Rochia avea volane în jurul decolteului și la mânecile care ajungeau până la cot. În mers, poalele ei se mișcau jucăușe în dreapta și în stânga. Părul meu acum liber flutura și el victorios, scăpat din strânsoarea de ani. Dar piesa de rezistență a fost bretonul. Îmi ajungea până în ochi ca răspuns la îndemnul „Lasă-ți, fetițo, fruntea liberă!”Prin el am privit prezidul și am văzut clar indignarea. Dar nimeni nu a deschis gura.
M-am îndreptat spre diriginta mea care, până și la banchetul de la terminarea liceului ne-a lăsat singuri pentru că a prins-o ploaia după ce fusese la coafor, și am luat din mâna ei diploma și cărțile pe care, am văzut mai târziu, nu scrisese nimic. S-a uitat la mine prin ochelarii ei cu multe dioptrii care-i făceau ochii mici de tot, aproape ca vârful acului. Dar nu s-a produs niciun schimb.
În piesa mea nu existau flori!
Gabriela Moraru

Gabriela Moraru

Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s