Poveste

Suferințele adjectivelor compuse

POVEȘTILE LIMBII ROMÂNE

Suferințele adjectivelor compuse (2)

    • Cred că este clar până acum, nu? trase o concluzie cavalerul CUMSECADE care, încet-încet, deveni maestrul de ceremonii.

    • Suntem și noi pe aici și cred că, dacă este să ne lamentăm , avem și noi destul de mult de îndurat din partea unor vorbitori din împărăția noastră, interveni un cavaler cu o armură de-ți lua ochii, strălucitorul GALBEN-AURIU.

    • O pățim atunci când ne aștern pe hârtie, simți nevoia să precizeze rafinatul DULCE-ACRIȘOR.

    • Să spunem că în situația când se întâlnesc două adjective cu flexiune la ultimul component sau la ambele componente, musai trebuie să fie evidențiat fiecare adjectiv folosind cratima: alb-negru (televizor), alb-argintiu, dulce-acrișor, galben-auriu, literar-muzical, tehnico-științific, verde-închis etc., puse punctul pe i adjectivul ATOTȘTIUTOR.

    • La fel scriem și când apare sau nu apare vocala de legătură„o”împreună cu primul adjectiv urmat de al doilea care își modifică puțin forma în vorbire (scriere): austro-ungar, chimico-farmaceutic, francez-român, francezo-român, greco-româno-turc, medico-legal etc.

    • Și, vigilență maximă, dragi slujitori ai LIMBII ROMÂNE! Noi, adjectivele compuse formate dintr-un adverb (atenție! adverbul este o parte de vorbire neflexibile, adică nu-și schimbă forma) și un adjectiv sau un verb la participiu suntem ortografiate cu cratimă: așa-zis, bine-crescut, bine-cunoscut, bine-venit, drept-credincios, înainte-mergător, liber-cugetător, nou-născut, propriu-zis, rău-mirositor, rău-platnic, rău-sfătuitor, sus-numit etc., spuse foarte răspicat cavalerul NOU-NĂSCUT, poate cel mai încercat adjectiv compus. (Va urma)

Gabriela Moraru

Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s