Cântecul sirenelor

POVEȘTILE LIMBII ROMÂNE

Cântecul sirenelor

Făpturi neobișnuite, jumătate femei, jumătate pește, cele trei sirene erau înzestrate cu glasuri divine și cântecul lor îi vrăjea pe corăbierii care treceau pe lângă insula lor și îi determina să se arunce în mare unde se înecau.

Numai cu ajutor au reușit, în două rânduri, navigatorii să se ferească de cântecul sirenelor: Orfeu cu cântecul lui îi protejează pe argonauți de sirene și Ulise, avertizat de vrăjitoarea Circe. Acesta le-a poruncit marinarilor săi să îl lege de catarg și ei să-și astupe urechile cu ceară să nu audă cântecul care îi duce la moarte. I-a avertizat să nu-l dezlege, chiar dacă le va porunci. Fermecat de cântecul sirenelor, Ulise le făcea semne tovarășilor de călătorie să-l dezlege, dar aceștia îl legau și mai strâns de catarg.

Corabia lui Ulise se îndepărtă de insula sirenelor, iar eșecul făpturilor malefice duse la pieirea lor. Ele au fost prefăcute în stâncă.

Expresia „cântecul sirenelor are următorul înțeles: „atracție irezistibilă care presupune un pericol mortal”.

Vă invit să meditați: de ce nu și-a astupat și Ulise urechile cu ceară și a vrut să asculte cântecul sirenelor?

Vă invit la lectură: citiți sau recitiți „Lostrița” de Vasile Voiculescu!

Gabriela Moraru