Poveste

Cutia Pandorei

POVEȘTILE LIMBII ROMÂNE

Cutia Pandorei

Negru de supărare că Prometeu a îndrăznit să fure focul sacru și să-l ofere muritorilor pe care i-a învățat meșteșuguri și le-a îmbunătățit viața, Zeus, răzbunătorul deținător al tunetelor, l-a chemat pe Hefaistos căruia i-a poruncit să facă din lut o fecioară nespus de frumoasă. Și alți zei și zeițe au contribuit la crearea Pandorei: Atena i-a țesut straie nespus de frumoase, Afrodita a înzestrat-o cu un farmec cuceritor, iar Hermes i-a dat agerimea minții și a învățat-o să rostească cuvinte mieroase și mincinoase.

Când totul a fost gata, Zeus îi porunci lui Hermes s-o ducă pe Pandora fratelui lui Prometeu, Epimetheus, care, cucerit de farmecul fetei, o luă de soție, în ciuda sfaturilor primite de la fratele său. Ca dar de nuntă, Zeus îi dă în dar miresei o cutie pe care aceasta s-o deschidă după căsătorie. Curios, Epimetheus deschide cutia din care ies și se răspândesc pe pământ toate nenorocirile și bolile și, din acel moment, viața oamenilor se schimbă profund.

Numai speranța a rămas pe fundul cutiei Pandorei!

Expresia „cutia Pandorei” are următoarea semnificație: „dar perfid și generator de imense suferințe primit cu naivitate”.(DEX)

(Numele „Pandora” înseamnă „înzestrată cu toate darurile” și este format din „pan” = tot și „doron” = dar.)

Gabriela Moraru

Anunțuri
Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s