Greșeala la zi
Astăzi despre prepoziția datorită care cere dativul și locuțiunea prepozițională din cauza care se construiește cu genitivul.
Dincolo de această diferență, mai există una care, de multe ori, se ignoră: prepoziția datorită presupune un efect pozitiv (Datorită intervenției pompierilor focul a fost stins foarte repede.), iar locuțiunea prepozițională din cauza, unul negativ (Din cauza neatenției am greșit.)
De altfel, lucrările de specialitate mai noi înregistrează următoarele sinonime ale cuvântului datorită: grație, mulțumită, dar și din cauza, din pricina la care se face mențiunea „învechit”.
Așadar, ca să nu greșim, vom fi atenți la efectul acțiunii: este benefic, spunem datorită, nu este benefic, spunem din cauza: datorită ajutorului tău am câștigat, dar, din cauza grabei m-am împiedicat.
Folosirea corectă a cuvintelor datorită și din cauza FACE BINE LA LIMBĂ!
Gabriela Moraru
Sa vorbim corect românește - poveștile limbii române 
A republicat asta pe RoEvanghelica.
ApreciazăApreciază
Stimată doamnă profesoară Gabriela Moraru,
Am fost și rămân unul dintre admiratorii regretatului erudit filolog, filosof, critic literar, publicist și om politic George Pruteanu, leat cu mine și, conjunctural politic, una dintre plăcutele mele cunoștințe, și mărturisesc că, mai presus de toate, am prețuit la modul superlativ strădaniile sale întru apărarea și salvgardarea bogăției, frumuseței, corectitudinei și expresivității Limbei Române.
Știu, așadar, și cât de strălucitor și de seducător era regretatul George Pruteanu în emisiunea sa cultural-lingvistică „Doar o vorbă SĂȚ-I mai spun ” de la T.V. și, desigur, nu putea să-mi scape nici mica sa dizertație „DATORITĂ ŞI DIN CAUZA” (13-29.III.1997) din „JURNALUL DE LA… 8 FĂRĂ 5” (10-26.III.1997).
(a se urma legătura http://www.pruteanu.ro/4doaro-TOT.htm)
Indiscutabil că tot seducătoare a fost și argumentația la care a recurs George Pruteanu în demonstrarea pretinsei antinomii „datorită ≠ din cauza”.
Dar ceva m-a făcut încă de pe atunci să mă întreb dacă spumosul om de cultură George Pruteanu, în pofida faptului că și-a susținut expunerea televizată de o manieră academică, foarte doct și, aparent, foarte serios, nu cumva dumnealui, în realitate, jocandi causa a lansat public pretinsa problematică lingvistică și dacă nu cumva, tot în glumă, le-a jucat foștilor săi colegi specializați în lingvistică farsa așa-zisei antinomii „datorită ≠ din cauza”, pentru ca apoi să poată constata, amuzându-se, cât de ușor se poate da naștere la o nouă gâlceavă academică, la o falsă polemică și până unde poate ea să ajungă în bâlciul deșertăciunilor lingvistice.
E dureros – tare dureros! – că fostul senator George Pruteanu, marele apărător (post-decembrie 1989) al patrimoniului Limbei Române, ne-a părăsit atât de devreme (la 27 martie 2008) și că n-a mai apucat să râdă în hohote văzând câtă amploare a luat, nu falsa polemică pe care el a inițiat-o, ci moda papagaligească lingvistică care s-a propagat pornind de la ea. Adică nu a mai apucat să vadă cum oameni de televiziune, inclusiv aceia proveniți din generații la rând de studenți în jurnalistică − și care se întrec în a urma cu obediență și fără pic de discernere ”lecțiile” unor persoane crescute și ajunse peste noapte, precum ciupercile după ploaie, așa-zise cadre didactice universitare, ridicate la rangul de profesor universitar mai iute și mai grabnic decât Făt-Frumos, fiul iepei, cel care crescu într-o zi cât alții într-un an −, ezită și se împiedică în vorbire la emisiunile televizate, neștiind cum este corect să vorbească, respectiv dacă să-l rostească pe unul sau pe celălalt din termenii pretinsei antinomii „datorită ≠ din cauza” și care, de teama de a nu greși și de a nu călca în străchini, sfârșesc prin a vorbi de o manieră hilară, folosind ambii termeni, și prepoziția „datorită”, și locuțiunea „din cauza”.
După ce tânărul ziarist Andrei Udișteanu de la „Evenimentul Zilei” − care m-a vizitat la Bazna, în aprilie 2012, pentru a-mi lua un interviu privind circumstanțele în care eu am editat, în 1993, prima traducere în România a cărții „Mein Kampf” − a ținut să-mi demonstreze cât de bun vorbitor de limba română este dmnealui și, în consecință, să mă corecteze, evidențiindu-mi că am greșit când m-am exprimat că „am avut neplăceri datorită cărții Mein Kampf” și că trebuia să fi spus „ … din cauza cărții Mein Kampf ”, fusese cât pe-aci, fără ca să fi avut eu pretenții de oareșce lingvist, totuși să scriu eu însumi un articolaș în care să aduc câteva argumente de nivel gimnazial pentru a demonstra falsitatea pretinsei antinomii. Însă, din dorința de a nu impieta în niciun fel asupra memoriei și faimei lui George Pruteanu, dar mai ales datorită atotbiruitoarei lenevii care mă apucă uneori, m-am lăsat păgubaș.
Ulterior, m-am bucurat pentru că am fost leneș și pentru că nu am încercat eu însumi, cu modestele-mi puteri, să fac demonstrația preconizată, deoarece, căzându-mi sub ochi articolul Diferenţa dintre “pentru că” şi “din cauză că”, publicat, la data de 16 mai 2011, de pretențiosul diletant Alex Mihăileanu
în blogul său Subiectiv, (http://subiectiv.ro/subiectiv/diferenta-dintre-pentru-ca-si-din-cauza-ca), am avut norocul să găsesc, printre comentariile făcute acolo, o legătură (link) indicată în comentariul nr.20, pe care am urmat-o și, astfel, am fost încântat să constatat că demonstrația falsității antinomiei „datorită ≠ din cauza” fusese deja făcută într-un mod profesionist într-un articol publicat de doamna Cristina Andrei și care fusese publicat în blogul Domniei Sale, articol conținând o argumentație excelentă și pe care, pentru orice eventualitate, îl reproduc în cele ce urmează, așteptând cu interes reacția dumneavoastră.
Cu stimă,
Oliviu Tocaciu-Transilvanius
Bazna, 4 octombrie 2017
Din cauza lui “datorită”
vineri, 25 mai 2012
autor: Cristina Andrei
http://cristinaandrei.blogspot.ro/2012/05/din-cauza-lui-datorita.html
Din cauza lui “datorită” ăsta multe probleme şi dileme mi-am creat în viaţă. Mai ales că toată lumea, de la tot omul de rând ce-şi dă cu părerea şi le ştie pe toate şi până la profesori doctori universitari, academicieni, lingvişti de renume etc., în fine, toată lumea are o convingere foarte puternică vis-à-vis de “datorită”: această prepoziţie se opune întotdeauna locuţiunii prepoziţionale “din cauza”. Cum anume? Simplu, ni se explică, condescendent: în vreme ce “din cauza” are neapărat-neapărat conotaţii negative din punctul de vedere al vorbitorului, “datorită”, evident, are numai şi numai conotaţii pozitive – raportul cauză-efect în mintea vorbitorului este unul favorabil. Adicătelea, mai pe româneşte: NU E CORECT să spui “Nu am plecat datorită ploii”, ci doar “Nu am plecat din cauza ploii” – din motivele prezentate mai sus. Aceasta este una dintre regulile imuabile ale limbii noastre, asupra căreia tot românul se simte dator să facă ocazional câte o observaţie, când – Doamne fereşte! – îţi mai “scapă” câte un “datorită ploii”. Atunci te corectezi, cuminte, sperând să nu o mai “comiţi” data viitoare, căci deh, ce să-i faci, când doi îţi zic că eşti beat, te duci şi te culci, darămite dacă-s mai mulţi, darămite dacă mai sunt şi lingvişti de renume etc.
Ei bine, m-am hotărât deodată ca de data asta să nu mă mai duc “la culcare” şi să lămuresc o dată pentru totdeauna problema opoziţiei “din cauza” – “datorită”. Aşadar:
DIN PUNCT DE VEDERE GRAMATICAL, cele două sintagme sunt specifice, în cadrul sintaxei, unor părţi de propoziţie diferite: locuţiunea prepoziţională “din cauza” (= din pricina, din cauză de) se asociază complementului circumstanţial de cauză (ex.: “a părăsit totdeauna opoziţia, din cauza nemărginitei şi injustei ei violenţe”), în vreme ce “datorită” (= graţie, mulţumită, prin, cu ajutorul) este una dintre prepoziţiile cu care se construieşte complementul circumstanţial instrumental (ex.: “datorită muncii a ajuns departe”). Până aici e destul de clar: cele două sintagme nu sunt interschimbabile. Asta cu condiţia să ştii foarte bine cu ce se “mănâncă” cele două complemente, DACĂ le-ai studiat în şcoală (pe vremea mea, din câte mi-aduc aminte, complementul instrumental se preda abia în liceu, cu condiţia ca acesta să aibă profil FILOLOGIC; pentru restul lumii, acesta era un complement indirect, ori, ce să vezi? DE CAUZĂ… Dar voi reveni imediat asupra acestui aspect).
Evident că acest argument gramatical, cu diferenţa dintre cele două complemente circumstanţiale nu poate fi “produs” decât de către (unii) filologi… Există însă situaţii în care complementul instrumental poate avea nuanţă cauzală: “uite unde am ajuns datorită ţie!” (= “prin tine”, ŞI “din cauza ta”). Rog cititorii să nu se ostenească să mă contrazică: exemplul este luat din Gramatica Academiei şi explică în ultimă instanţă situaţiile din şcoala generală, la analiza sintactică, în care luam noi instrumentalul (cu “datorită”) ca fiind cauzal.
Am ajuns, aşadar, la o situaţie în care cele două sintagme în discuţie pot avea aceeaşi valoare din punct de vedere gramatical, participând la construcţia complementului circumstanţial de cauză. Există, prin urmare, situaţii când din punct de vedere gramatical NU EXISTĂ NICI O DIFERENŢĂ ÎNTRE “DATORITĂ” ŞI “DIN CAUZA”, ambele exprimând un raport cauzal.
DIN PUNCT DE VEDERE SEMANTIC, lucrurile sunt şi mai interesante. Ne spun nouă toţi lingviştii (inclusiv cei pentru care am un deosebit respect) că “Diferenţa dintre cele două vorbe este următoarea: din punctul de vedere al celui ce cuvîntă, ‹‹datorită›› TREBUIE să fie legat de un efect favorabil, plăcut, convenabil, în timp ce ‹‹din cauza››, de unul negativ, nemulţumitor, defavorabil.” (George Pruteanu) Dar nimeni, niciodată, nu ne explică de ce “trebuie”. De unde această “obligativitate”?
Purced, aşadar, să o găsesc, să mi-o explic, semantic şi/sau etimologic, pe cont propriu, ca o persoană studioasă şi silitoare ce mă aflu, foarte preocupată să vorbesc corect limba română şi, mai ales, să nu fiu bătută pe umăr cu superioritate, cu argumentul suprem: “Aşa a zis Pruteanu. Sau Icsulescu.” Nu mă satisfac “argumentele” de genul acesta, atât “datorită”, cât şi “din cauza” faptului că nu cred în nici un “guru”. Fie el cât de mare.
Iată ce aflu din NODEX 2002 (toate sublinierile de mai jos îmi aparţin):
DATORÍTĂ prep. 1) (exprimă un raport instrumental) Cu ajutorul; prin intermediul. 2) (exprimă un raport cauzal) Din cauza; din motivul; mulțumită; grație. / v. a datora.
Prin urmare, nimic nou pe frontul gramaticii şi / sau al semanticii. “Datorită” se poate suprapune, bine-merçi, lui “din cauza”. Însăşi definiţia lui îmi dă voie, ca vorbitor, să le folosesc pentru a introduce o cauză şi vine în sprijinul complicatei argumentaţii gramaticale de mai sus.
Dar să mergem mai departe, pe firul etimologiei acestui cuvânt. Aflăm din DEX 98 definiţia lui “a datora”, din care provine prepoziţia “datorită”:
DATORÁ, datorez, vb. I. 1. Tranz. A avea de plătit cuiva o sumă de bani sau, p. ext., altceva; a fi dator cuiva ceva. 2. Tranz. A avea o datorie morală sau legală față de cineva, a-i fi îndatorat pentru ceva; a fi obligat la ceva față de cineva. 3. Refl. A avea drept cauză. [Var.: datorí vb. IV] – Din dator
Mai departe, NODEX îl explică astfel pe “a se datora / datori”:
A SE DATORÁ se ~eáză intranz. A avea drept cauză; a fi urmarea. Succesul său se ~ează hazardului. [Var. a se datori] /Din dator
A se observa că lipsesc explicaţiile suplimentare asupra efectului pozitiv ori negativ, favorabil ori defavorabil al lui “datorită”. Mi se pare firesc: faptul că sensul acestei prepoziţii se suprapune UNEORI sensurilor lui “mulţumită” şi “graţie” este altă poveste şi NU EXCLUDE folosirea sa în sensul său originar, intrinsec legat de verbul din care provine: “a se datori / datora” = a avea drept cauză, de unde şi sinonimia “datorită = din cauza” – indiferent de natura efectului produs. Şi nu, “datorită” cu sensul “din cauza, din pricina” nu este “ieşit din uz”, aşa cum specifică autorii DEX 2009 (în doar 7 ani, de la NODEX încoace? Dar “a se SPĂSI” şi SPĂSIT – da, cu S – de ce nu s-or fi învechit până acum?), din moment ce provoacă încă numeroase controverse şi supravieţuieşte (cu acest sens) în vorbirea omului de rând, chiar dacă acesta se “autohipercorectează”. Aş merge chiar mai departe, punând o întrebare: oare nu este acesta un caz de hipercorectitudine (= greşeală de limbă) ridicată la rangul de normă literară, din cauza / datorită sinonimiei ocazionale “datorită = graţie, mulţumită”?
Pot, aşadar, să zic “Succesul meu a apărut din cauza hazardului”? Dar “Succesul meu a apărut datorită hazardului”? Ori, şi mai “rău”: “Am întârziat datorită ploii”? Eu zic că pot. Nimic nu mă împiedică – ori nu ar trebui să mă împiedice, să mă restricţioneze în alegerea prepoziţiei / locuţiunii, chiar dacă interlocutorul percepe, eventual, un efect negativ în enunţul meu. Aceasta e problema lui, nu a mea, şi nu e cazul să intervină el să mă “corecteze”: natura efectului este, nu-i aşa, o chestiune de percepţie (subiectivă) şi, în final, de alegere a paradigmei semantice aferente. Însă nici vorbă de vreo “obligativitate”, de vreo restricţie universal valabilă, de vreo exclusivitate a unei sintagme în detrimentul alteia, din nici un punct de vedere, nici logic, nici semantic, nici, mai ales, gramatical ori etimologic. Dar, mă rog, mai sunt şi alte puncte de vedere. Ale lingviştilor.
Publicat de Cris. A. la 5/25/2012 09:01:00 p.m.
ApreciazăApreciază
Domnule Oliviu Tocaciu,
Multe sunt problemele asupra cărora specialiștii nu sunt de acord și, cum trebuie să existe cel puțin un principiu după care se impunea să mă ghidez în încercarea mea de a apăra limba română, acela este norma. Ea îmi impune să folosesc prepoziția „datorită” și locuțiunea „din cauza” în acest fel.
Cu stimă, Gabriela Moraru
ApreciazăApreciază